Brâncuşi în proces cu Statele Unite

Acum 137 de ani se năştea la Hobiţa, Gorj, unul din cei mai celebri sculptori ai tuturor timpurilor, Constantin Brâncuşi. Nu mai puţin celebru rămâne procesul său cu SUA, obiectul cauzei fiind taxarea de către vamă a unei sculpturi ca fiind „obiect industrial”. Textul de mai jos reproduce un fragment din „Prologul” lucrării „Bâncuşi. O biografie”, Editura ARTEMIS, Bucureşti, 2006, de Alexandru Buican.

„Într‑o zi de toamnă târzie a anului 1927, mai precis la 22 noiembrie, la Consulatul American din Paris, un om, mărunt de statură, se prezintă pentru a depune o „Depoziţie” care să servească într‑un proces la New York. Este sculptorul Constantin Brâncuşi. Brâncuşi afirmă în acest document că sculptura sa purtând titlul de Pasăre în văzduh, pe care a vândut‑o nu demult prietenului său american Edward Steichen, este o operă de artă, originală, după care nu mai există nici o copie. Procesul care se desfăşoară la New York, cunoscut în presă sub denumirea de „Brâncuşi contra Statelor Unite”, este dintre cele mai ciudate. Sculptorul, sprijinit de prietenii şi admiratorii săi americani, a dat în judecată Departamentul Vămii, deoarece acesta i-a clasificat lucrarea cea mai dragă drept simplu „obiect industrial”. Steichen, care a cumpărat lucrarea cu 600 de dolari de la Brâncuşi s-a văzut taxat de vamă cu 40% din preţ sub incidenţa unei legi care n-are nici un raport cu arta. Procesul s-a întrerupt pentru moment în aşteptarea „depoziţiei” pe care Brâncuşi o depune în această zi de noiembrie la Consulatul American şi care i-a fost cerută de echipa de avocaţi ce lucrează în interesul său la New York. Nu numai ciudat, dar şi fără precedent acest proces. Avocaţii lui Brâncuşi trebuie să facă dovada, folosind la nevoie argumente estetice, că lucrarea lui Brâncuşi este o operă de artă, poate chiar o pasăre, şi că deci se înscrie în clasa lucrărilor artistice şi, în consecinţă, este scutită de vamă. Apărarea Vămii încearcă la rândul ei să probeze că lucrarea nu este un unicat, ci o producţie de serie şi că finisarea nu este executată de artist, ea putând fi executată cu scule mecanice de oricare meseriaş. Brâncuşi răspunde deci, în depoziţia sa, punctual la întrebările ridicate în tribunal: „…Am conceput şi creat [Pasărea în văzduh] în atelierul meu din Paris, în anii o mie nouă sute douăzeci şi cinci şi o mie nouă sute douăzeci şi şase. […] Este o operă originală şi sunt ocupat în prezent cu producerea primei replici a acestui bronz. […] Am conceput prima idee a acestui bronz încă din anul o mie nouă sute zece şi de atunci am gândit-o şi studiat-o mult. Am conceput-o ca pe o creaţie în bronz şi am făcut un model al ei în ghips. L-am dat unei turnătorii, împreună cu formula amestecului de bronz şi cu alte indicaţii necesare. Când piesa turnată în formă brută mi-a fost adusă a trebuit să acopăr găurile de aerisire ca şi pe cea de interior, ca să corectez diferitele defecte şi să şlefuiesc bronzul cu pile şi şmirghel fin. Toate acestea au fost făcute de mine cu mâna; această finisare artistică ia un foarte lung timp şi echivalează cu a porni crearea lucrării de la început. Nu am lăsat pe nimeni altcineva să facă vreo operaţie de finisare, întrucât subiectul bronzului este o creaţie deosebită a mea şi nimeni, în afară de mine, n-ar fi putut s-o ducă la capăt într-un mod mulţumitor. […] Nu poate fi îndoială că bronzul n-ar fi o lucrare originală întrucât este singurul pe care l-am făcut din acest subiect, iar întâia replică nu este încă terminată. Afirm că nici un alt bronz similar nu există; bronzul vândut este cel original. […] …Şlefuirea a fost făcută de mine însumi, de mână. Ar fi cu neputinţă s-o fac cu ajutorul vreunei perii sau altor dispozitive de şlefuit. […]” Nimic nu este mai detestabil pentru acest artist decât scandalul. Şi totuşi se pare că el îl urmăreşte mereu şi pretutindeni. Şi scandalul, spre dezolarea sa, i-a sporit celebritatea. Câţiva ani în urmă, la Salonul oficial, una dintre lucrările sale fusese înlăturată sub învinuirea de „pornografie”. Această imixtiune a autorităţilor în chestiunile estetice a dat naştere unei solidarizări în jurul sculptorului. Un protest a fost semnat de artişti şi de o mulţime de personalităţi ale vieţii publice franceze şi lucrarea a fost repusă pe piedestalul ei de la Grand Palais”.