Blocaţi în zăpadă în pădure, scoşi cu şenilata pompierilor

În weekend, patru persoane au sunat la 112 după ce au rămas blocate în zăpadă, cu două autoturisme de teren, pe un drum forestier în pădurea de lângă satul Pâncești. Dispeceratul Integrat ISU – Ambulanță al județului Neamț a fost anunțat de isprava tinerilor prin numărul unic pentru apeluri de urgență „112”, în ziua de 24 februarie, la ora 12.51. Iniţial, se blocaseră printre sulurile de zăpadă doi dintre aventurieri, plecaţi la offroad pe drumul forestier. Aceşti şi-au sunat mai întâi prietenii, care şi aceştia s-au blocat, apoi, în aceeaşi zonă înzăpezită, în pofida faptului că aveau maşină 4X4. “La locul evenimentului s-au deplasat pompierii salvatori cu o autospecială de comandă și intervenție și o autospecială șenilată din cadrul Detașamentului de pompieri Roman. Salvatorii au intervenit pentru degajarea celor patru persoane și două autoturisme cu ajutorul autospecialei șenilate”, ne-a declarat slt. Adrian Rotaru, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Neamţ. Misiunea a durat aproximativ o oră și zece minute.
Geanina NICORESCU