Blestemul Bisericii din Băluşeşti / În prima zi de post

biserica sf nicolae balusesti dochiaDupă  111 ani a luat foc!

Biserica cu hramul „Sfântul Nicolae” din satul Băluşeşti, comuna Dochia, a luat foc aseară, pompierii fiind chemaţi în jurul orei 21. Biserica albă, din lemn, ardea pe o suprafaţă de 100 metri pătraţi, flăcările ajungând până la turlă şi acoperiş când au sosit militarii.

Mai multe echipaje de pompieri de la detaşamentul din Piatra Neamţ al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Neamţ au intervenit cu autospecialele pentru a lichida dezastrul. „Cinci autospeciale de lucru cu apă şi spumă au fost mobilizate la locul dezastrului, aprovizionarea făcându-se de la circa 5 km, din centrul satului Dochia. Cauzele incendiului urmează să fie stabilite după lichidarea incendiului”, a declarat sublocotenentul Andrei Grancea, ofiţerul de presă al ISU.

Biserica are o vechime de 111 ani, fiind construită cu stăruinţa localnicilor, în anul 1904, pe locul bisericii mai vechi, ridicată la 1830. Singurele mărturii despre ctitoria lăcaşului de cult erau inscripţia de pe clopotul bisericii şi un pomelnic de la 1881. Biserica era zidită din bârne de lemn pe temelie şi soclu din zidărie de piatră, acoperită cu tablă. Până în 2005 a aparţinut de parohia Itrineşti, iar din anul 2005 a devenit parohia Băluşeşti.

Cristina IORDACHE