Bistrița a mai luat două vieți

* Trupul neînsuflețit al tânărului de 20 de ani a fost găsit de scafandri, ieri după amiază, în jurul orei 17.20 * Siretul a eliberat, ieri, trupul unui înecat neidentificat

Un tânăr de 20 de ani și un bărbat de 56 de ani au pierit în apele Bistriței, în zona comunei Costișa.

La distanță de câteva ore și câțiva kilometri, cei doi au fost înghițiți de râu, în împrejurări diferite. Tânărul de 20 de ani era, marți seara, împreună cu tatăl lui și câțiva vecini pe malul Bistriței, în zona satului Mănoaia din comuna Costișa, unde munciseră în acea zi. Potrivit martorilor, băiatul a intrat în apă ca să se spele și într-o clipă ar fi alunecat și a dispărut sub ape. El nu știa să înoate, dar, din spusele localnicilor, ar fi avut slabe șanse, întrucât albia ar fi fost excavată pentru materiale de balastieră și sunt gropi adânci, din loc în loc. Pompierii pietreni au fost alertați la ora 19,30, iar un echipaj cu două bărci a căutat în apele Bistriței, continuând și după lăsarea nopții, dar fără rezultat. Căutările au continuat miercuri, de dimineață, cu militari de la Detașamentul de pompieri Piatra Neamț, care răscolesc apa folosind bărcile, și cu scafandri de la inspectoratele din județele vecine, scafandri nemțeni fiind în sesiune de pregătire și misiuni specifice la Constanța, în această perioadă. „Executăm misiunea de căutare cu scafandri de la inspectoratele din Suceava și Bacău, echipa noastră de scafandri este în misiune la Constanța. Până în acest moment (n.n. – ieri, după-amiază), persoana nu a fost găsită“, a declarat locotenent-colonelul Mihai Ciprian Mitrea, șeful Inspectoratului pentru Situații de Urgență Neamț.

Cu puțin timp înainte de închiderea ediției, pompierii ne-au anunțat însă că misiunea lor a fost îndeplinită și că trupul tânărului a fost găsit în jurul orei 17.20.

Bărbatul de 56 de ani, văcar al satului Frunzeni, a fost dat dispărut încă de marți noapte, la o oră când faptul că nu se întorsese acasă i-a îngrijorat familia. Poliția și pompierii au început căutările de pe malul Bistriței, unde ar fi fost văzut de cu seară și mai cu seamă că o parte din hainele sale au fost găsite lângă apă. „La ora 11 au fost începute căutările, iar la ora 11,15 a fost găsit trupul persoanei date dispărute și a fost adus la mal“, a precizat aceeași sursă.

*Joi, Siretul a scos la suprafață un cadavru

Joi, 3 august, la ora 13,18 dispeceratul ISU – Ambulanță Neamț a fost anunțat că pe râul Siret este un cadavru, prins în vegetație, în dreptul satului Luțca, din comuna Sagna.

Militarii de la Detașamentul de pompieri Roman s-au deplasat la locul indicat în sesizare și cu o barcă au intervenit și au degajat corpul, scoțându-l la mal. Polițiștii sosiți la fața locului au constatat, la primele cercetări, că este cadavrul unui bărbat, posibil în jurul vârstei de 50 de ani, dar este greu de precizat vârsta în condițiile în care a stat o vreme în apă. Corpul a fost predat medicilor legiști pentru efectuarea necropsiei, ce va preciza cauza morții. Din primele informații, oferite de inspectorul Elena Bulgărea, ofițerul de presă al Poliției Neamț, se fac cercetări pentru a se stabili dacă persoana găsită în Siret este vreuna din cele date dispărute în Neamț. (C.I.)