Bisericuţa de lemn de la Fărcaşa este una dintre cele mai valoroase ctitorii din judeţul Neamţ, fiind clasată pe lista monumentelor istorice de categoria A. Sfântul lăcaş are o istorie foarte zbuciumată, care ne-a fost pe îndelete relatată de părintele paroh Cătălin Coşula: ” Bisericuţa din lemn de la Farcaşa a fost ctitorită în 1774, de către ardelenii veniţi din Bistriţa Năsăud. Numele de familie, toponimicele, arată clar că biserica a fost ctitorită de ardeleni prigoniţi de catolici. Se vede influenţa bisericilor ardeleneşti. Anul corespunde migraţiei ardelenilor, la acea vreme prigoana cunoaşte cote maxime, de asta au venit prin părţile noastre. Numele care apare pe o starnă, Moisei, este nume ardelenesc. În această biserică s-a slujit vreme de un secol, după care fărcăşenii şi-au făcut o biserică nouă, în centrul satului, cu hramul la Sfânt Ierarh Nicolae. Bisericuţa din lemn a rămas mai bine de un secol în uitare. A fost bombardată în timpul Primului Război Mondial, era foarte aproape linia frontului. În al Doilea Război Mondial bisericuţa a fost transformată de armata germană în grajd pentru caii nemţilor. Iar în 1951, un preot cu nume predestinat, Ioan Preotu, care venea din Parohia Pârîul Cârjei, îşi dă seama de ce valoare are biserica aceasta şi începe s-o restaureze. Sătenţii, impresionaţi de atitudinea preotului lor, au contribuit şi ei la refacerea lăcaşului de cult, astfel că, în 1955, bisericuţa a fost resfinţită. Acestui preot îi datorăm faptul că se mai păstrează şi astăzi această biserică. Lumea vine aici, parcă mai multă decât la biserica de jos. E un har duhovnicesc, o chemare sfântă care îi face pe oameni să vină aici.”
*Construcţie monumentală, ornmentaţii deosebite
Biserica este construită din bârne de brad, pe talpă de brad şi temelie de piatră uscată. La colţuri, bârnele sunt încheiate în cheotori. Lăcaşul face notă distinctă în rândul bisericilor de lemn moldoveneşti prin zvelteţea formei, prin eleganţa pridvorului deschis, cu arcade atât de migălit sculptate, cât şi prin turla acoperişului. Prin construcţia sa, Biseicuţa din lemn de la Farcaşa etalează o ornamentaţie deosebită a pereţilor exteriori. Aici, meşterii bistriţeni au aşternut o suită de motive şi decoraţiuni ce desăvârşesc eleganţa monumentului. În registrul de sus se păstrează, având un colorit la fel de viu ca odinioară, două şiruri de rozete şi arce concentrice, realizate prin pirogravură sau folosind tehnica puncţiei cu vopsea. De asemenea, consolele ce susţin acoperişul sunt decorate cu rozete incizate.
De o măiestrie artistică sunt şi ancadramentele uşilor de la intrarea în pridvor şi în pronaos: rozete – motivul luminii, al soarelui – şi funia sculptată în relief – motivul vieţii. Portalul de intrare este realizat din lemn de ulm, iar cuiele folosite la prinderea bârnelor din lemn de tisa.
Acoperişul este protejat de o perdea de draniţă lucrată „în cioc de raţă“, deasupra căreia domneşte, semeţ, o turlă cu clopotniţă. Şi arhitectura de interior prezintă câteva particularităţi: bolţile, susţinute de nervuri graţios lucrate, sunt acoperite cu panouri simetrice, într-o încercare de redare a bolţii cereşti. Motivele geometrice, pirogravate, la fel ca la exterior, sugerează armonia creaţiei.
*Zestrea iconografică, cea mai de preţ comoară
Cea mai de preţ comoară a bisericii rămâne, totuşi, zestrea iconografică. Aici se păstrează două catapetesme, datând din secolul XIX, dar şi o serie de icoane de o deosebită valoare artistică. Biserica a avut o zestre mult mai importantă de icoane, unele dintre ele dăruite de săteni. Unele au fost luate, unele s-au pierdut, dar s-au şi păstrat foarte multe. Unele dintre aceste icoane sunt considerate de localnici făcătoare de minuni. Când era vreme de secetă teribilă, erau scoase în procesiune şi se făceau rugăciuni. Şi de fiecare dată, ploua.
Catapeteasma ce se găseşte astăzi în biserică datează de la 1853 şi a fost adusă de la biserica de zid din sat. Catapeteasma originală, datată la 1837, este desfăcută şi aşezată pe pereţii de bârne. Niciuna dintre ele nu a fost vreodată restaurată. De asemenea, o serie de icoane vechi, de o evidentă valoare, au nevoie de intervenţii de restaurare. „Sunt multe de făcut. Avem icoane la care trebuie să se intervină, pentru că sunt nişte valori inestimabile. Odată ce s-a pierdut reprezentarea de pe o icoană, ea este pierdută. Iar odată cu ea pierdem şi ceva din sufletul nostru“, spune cu regret părintele Cătălin Coşula.
În bisericuţa de la Fărcaşa s-a păstrat multă vreme şi o Psaltire pe care se puteau descifra câteva însemnări ale bunicului lui Creangă, însă aceasta se află acum în inventarul muzeului Mănăstirii Secu.
*”Biserica are nevoie de foarte multe restaurări”
.
Cu părintele paroh Cătălin Coşula am discutat pe îndelete şi despre prezentul bisericii, mai ales despre ce trebuie acum făcut în aceast sfânt lăcaş, unic în judeţul Neamţ: „Biserica are nevoie de foarte multe intervenţii, de restaurări ample. Pentru că, aici, sunt foarte multe obiecte de cult, în special icoane, care ar trebui restaurate. Icoane din secolele XVIII şI XIX, care sunt deosebit de valoroase. Sunt şi multe alte obiecte de cult care necesită restaurare. Apoi, trebuie investit în structura de rezistenţă, trebuie tratat lemnul care începe să fie mâncat de cari. E nevoie de investiţii şi în jurul bisericii. Ar trebui mai multă grijă pentru acest munumen- sfânt lăcaş de cult. Preotul nu se poate substitui organelor locale. Preotul poate să facă apel la conştiinţa oamenilor. Trebuie să prevenim, nu să vorbim după ce ireparabilul s-a produs. Trebuie să se intervină din timp pentru restaurarea acestei bisericuţe.”
Biserica este foarte frumoasă, impresionantă. Este singura biserică din Neamţ constrită integral din lemn. Ce s-a făcut aici, s-a făcut cu ajutorul comunităţii. S-a refăcut gardul şi alte câteva lucrări de interior. Sprijin am primit de primăria şi Consiliul Local Farcaşa.
Părintele paroh Cătălin Coşula a făcut tot ce i-a stat în putinţă pentru a conserva ceea ce înaintaşii au lăsat moştenire. A amenajat chiar şi un mic colţ muzeal în pronaosul bisericii, unde păstrează câteva dintre obiectele de cult şi cărţile bisericeşti găsite în biserică. „Am încercat pe cât posibil să păstrez toate obiectele originale ale bisericii: un sfeşnic de forma unei mâini, din 1837, o candelă de lemn, un vas pentru ulei, un serafim, o ploscă pentru vin liturgic, un opaiţ, un chivot, un ciocan de lemn, un potir miniatural, un sfeşnic de lemn, un pahar de lemn. Când slujesc, simt că toţi slujitorii altarului acestuia sunt aici. Neştiuţi, nevăzuţi, dar cât se poate de real, îi simt aproape. Biserica aceasta este un factor de identitate. Oamenii care au ridicat-o au venit aici să-şi păstreze credinţa. Ea ne ajută să nu ne înstrăinăm. Asta cred şi asta le spun enoriaşilor mei“, mărturiseşte părintele paroh Cătălin Coşula.
Biserica de lemn din Farcaşa este o mostră de expresivitate artistică, lemnul nu e numai un material care capătă forme, ci şi înţelesuri.
Tina CONDREA
