BÎRGĂOANI: La asfaltare, trei drumuri comunale

Tina-Brgăoani, foto biserică Convorbire cu primarul Petrică Şchiopu

Rep.: Sunteţi un temerar! Nu-i uşor să fii primar de Bîrgoani, o comună cu 13 sate, fiind cea mai întinsă din zona colinară a judeţului Neamţ. O comună cu mulţi locuitori şi cu tot atâtea probleme. Oameni harnici, dar şi foarte orgolioşi din fire. În sensul bun al cuvântului. Deşi se poate vorbi şi de excepţii…

Petrică Şchiopu: Nu vreu să vă contrazic, doar vă spun punctul meu de vedere, de la ora actuală.  Între timp, lucrurile s-au mai schimbat. În bine! Am reuşit să rămân primar pentru încă un mandat. Nu-i puţin lucru. Comuna Bîrgăoani este una mai dificil de administrat, având în vedere că este mare, fiind şi foarte întinsă. Bîrgăoani se învecinează cu 12 comune. Au relaţii foarte bune de colaborare cu toţi vecinii primari. Unde sunt probleme, ne consultăm ca să găsim cele mai bune soluţii. Am să revin doar la oamenii comunei Bîrgăoani. Când văd că sunt realizări, ei au altă abordare. Chiar şi cei mai orgolioşi îşi dau seama că s-a mişcat ceva în comună. De fapt, deja au început să înţeleagă schimbarea. Pentru prima dată, după mai bine de 24 de ani, a început asflatarea şi în comuna Bârgăoani. Am obţinut finanţarea unui proiect  privind asflatarea a  4,5 km de drumuri comunale, pe mai multe porţiuni. Se va asfalta un kilometru în zona Bîrgăoani-Deal, 1,3 km în satul Vlădiceni şi 2,2 km între satele Talpa şi Hlăpeşti-Dragomireşti. Asfaltul se va pune uşor-uşor, pentru că banii pentru aceast investiţie vin mai greu, sunt fonduri guvernamentale…

Rep.: Că fondurile europene v-au purtat ghinion…

P.Ş.: Am încercat şi un proiect pe fonduri europene, pe Măsura 322 -Renovarea şi dezvoltarea satelor. A fost depunctat, am  pierdut 10 puncte din cauza proiectului SAPARD de la alimentarea cu apă. Au fost nişte probleme la acea investiţie. Aşa am şi preluat-o, în 2008 când am fost ales primar, la primul mandat. Am reuşit s-o pun în funcţiune, să dau în folosinţă reţeau de alimentare cu apă. Chiar pot să mă mândresc cu asta. Mai ales că, vreme îndelungată, a fost „uitată”. O investiţie de peste 40 miliarde lei vechi, obligatoriu trebuia dus la bun sfârşit. Timp de 5 ani a stat ca şi părăsită. După 5 ani, să pui în folosinţă sistemul de alimentare cu apă este mai greu. Parcă ar fi fost mai bine să iei totul de la început. Acum, instalaţia de apă funcţionaeză, urmează să o predăm la Apa Serv, fiind operator autorizat. Alimentarea cu apă este un lucru bun pentru comnitate, reţeua trece pe la porţile oamenilor, în cel puţin jumătate din comună. Vara, pe timp de secetă, se branşează imediat fără nici o problemă. Mai greu, dar am rezolvat şi problema cu apa potabilă. La fel se va întâmpla şi cu asfaltul, vom termina cu el e toate porţiunile de drum prinse la modernizare. Chiar dacă va mai dura un an-doi.

Rep.: Sediul de primărie lasă mult de dorit. Ca să nu mai spun cum arată…Încă din 2008 aveaţi ceva în gând…

P.Ş.: M-am luptat din răsputeri să facem o primărie nouă. În nici într-un caz nu o  vom reabilita pe asta. Un lucru dacă îl faci trebuie să fie nou, ca să dăinuiască în timp, să rămână după tine. Un lucru vechi şi cârpit ţine o vreme, după care cedează. Nu rămâne după tine. Clădirea de acum a primăriei a fost donată de un boier, prin anul 1930. Nu se mai poate face nimic la ea, terenul „fuge” de sub ea, se lasă cu tot cu clădire. Aici vom face un teren de sport, vom reabilita şi căminul cultural. Am vrut să reabilităm clădirea de dispensarul din centrul comunei, care ocupă o parte mică din acest spaţiu. Este o clădire făcută prin anul 1986,  fiind din beton este şi foarte trainică. Ghinionul a venit taman în momentul când trebuia să ne apucăm de reabilitarea acelei clădiri. Am avut acel necaz cu drumul de la Bălăneşti, cel care s-a rupt pe dig. S-a luat o hotărâre la nivel judeţean, astfel că a căzut în sarcina Consiliului Local Bârgăoani ca să reabliteze acel drum. Aşa am rămas fără bani de primărie. Am promisiunea, însă, că vom  fi ajutaţi. Pe fonduri guvernamentale, s-au dat drumul la proiecte pentru primării, clădiri noi. Dar eu nu voi renunţa la cădirea dispensarului din centru, care stă, în cea mai mare parte, neocupată. Mi se pare corect ca sediul primăriei să fie în centrul comunei, nu să-l caute oamenii pe la capătul satului. Atâta timp cât terenul este acolo, clădirea este acolo, cu toate utilităţile, la ce ne mai trebuie construcţie nouă? Va trebui rezolvată problema parcării, dar avem soluţie şi pentru asta. Este un teren viran vis-a -vis, pe care, probabil, îl vom cumpăra. Aşa mi se pare corect, când ai întrat în centrul comunei, prima clădire pe care trebuie s-o vezi să fie primăria. După aia, şcoala , poliţia… Aşa am văzut peste tot în ţară, pe unde am umblat. Sperăm că, uşor-uşor, vom rezolva şi problema noului sediu de primărie. La ora actuală, primărie mai urâtă ca la Bîrgăoani, nu există… Asta nu-i o laudă, dimpotrivă!

Rep.: La începutul discuţiei spunem că sunteţi temerar. Asta pentru că „păstoriţi” o comună foarte mare, cu multe probleme. Cu toate aceastea, sunteţi la al doilea mandat consecutiv de primar. Primul care aţi atins această performanţă după 1990. Cum şi cu ce i-aţi cucerit pe oamenii comunei Bârgăoani?

P.Ş.: Cei care mă votează, şi nu numai, o fac pentru că sunt sincer, de fiecare dată. Asta e! Eu îmi asum şi criticile. Când ai intrat într-o „horă” de asta, nu trebuie să aştepţi să fii numai lăudat. Sau să te lauzi cu lucruri pe care poate nici nu le-ai făcut. Adu-ţi şi critici, spune-le oamenilor de ce n-ai putut să  faci ce ai promis. Lumea de asta te alege primar, ca să ştii clar ce ai de făcut. Când vede că, după 20 de ani, s-a mişcat câte ceva, contează în faţa oamenilor. Nu critic pe cei care au fost primari înaintea mea. Am deviza mea: „Calul care se uită înapoi, nu trage”. Nu am venit la primărie să mă uit înapoi, să văd ce nu s-a făcut. Eu trebuie să privesc înainte, să văd ce pot face pentru oameni.

 

Pagină Realiată de Tina CONDREA

Foto: Sorin PRUTEANU