Biciclist decedat, după ce s-a dezechilibrat

*Alți doi copii au fost răniți grav, în accidente de bicicletă *Serviciul Rutier tocmai a derulat o campanie de prevenire

Un bărbat de 63 de ani, din Bălțătești, a murit duminică, 6 august, la spital, după un accident de bicicletă.

Potrivit polițiștilor, sâmbătă seara el se deplasa cu bicicleta prin satul Valea Arini, iar la un moment dat s-a dezechilibrat și a acroșat un pieton, apoi a căzut pe asfalt. Bărbatul a suferit răni grave la cap. „Polițiștii Formațiunii Rutiere Târgu Neamț au fost sesizați despre faptul că pe raza localității Valea Arini a avut loc un accident rutier, soldat cu rănirea gravă a unei persoane. Din primele cercetări efectuate la fața locului, se pare că în timp ce un bărbat de 63 de ani, din Bălțătești, circula pe o bicicletă pe strada Corneliu Popovici, s-a dezechilibrat, a acroșat un pieton, care se deplasa pe partea dreaptă a sensului de mers și a căzut pe partea carosabilă. În urma impactului, biciclistul a suferit leziuni grave, decedând în dimineața zilei de 6 august 2017, la spital“, a declarat inspectorul Elena Bulgărea, ofițerul de presă al Poliției Neamț. În cauză a fost deschis dosar penal pentru ucidere din culpă.

Alți doi copii s-au ales cu răni grave în accidente de bicicletă produse în acest week-end. Vineri seara, polițiștii Secției de Poliție Rurală Crăcăoani au fost sesizați despre faptul că pe raza comunei Bălțătești a avut loc un accident rutier, în urma căruia a rezultat rănirea unui biciclist. La fața locului echipa de cercetare a stabilit faptul că, în timp ce o minoră de 11 ani circula pe bicicletă pe strada Bradului, dinspre Bălțătești spre Valea Arini, pe un sector de drum pietruit și în pantă s-a dezechilibrat și a căzut, lovindu-se în zona capului. Tot în ziua de 4 august, polițiștii rutieri au intervenit la un accident de circulație produs în comuna Ceahlău. Din primele cercetări, se pare că în timp ce un minor de 15 ani circula pe bicicletă pe DC Releu din comuna Ceahlău, a pierdut controlul direcției de deplasare și a intrat cu bicicleta într-o camionetă ce era parcată, mai spune sursa citată. În ambele cazuri cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă.

Tocmai pentru a preveni asemenea evenimente, tragice, Serviciul Rutier Neamț a organizat duminică, 6 august, o campanie destinată motocicliștilor și bicicliștilor, desfășurată în Piatra Neamț. Campania „Alege viața!“ a fost realizată pentru a reduce accidentele rutiere în rândul motocicliștilor, prin abordarea unei conduite preventive și a unui comportament care să nu pună în pericol siguranța circulației rutiere și pentru conștientizarea conducătorilor de autovehicule asupra riscurilor la care sunt expuși motocicliștii în calitate de participanți la trafic. În cadrul campaniei, cu sprijinul motocicliștilor din județul Neamț, au fost realizate materiale preventive, respectiv afișe, pliante și stickere cu sloganul „Alege Viața!“, care fost distribuite participanților la parada moto derulată în centrul municipiului Piatra Neamț și la demonstrația motorizată susținută de membri echipei Stunt masters din Ungaria. Campania a avut și o componentă adresată micilor bicicliști cu vârste de 3-4 ani, care însoțiți de părinți au putut participa la concursul „Biciclistul de azi, motociclistul de mâine“, dotat cu premii pe gustul copiilor.

*Reguli pentru bicicliști

Pornind de la cele trei accidente în care au fost implicați bicicliști, Poliția Neamț reia recomandările pentru cei care circulă pe drumurile publice cu bicicleta:

Pentru a putea conduce o bicicletă pe drumurile publice, trebuie să ai vârsta minimă de 14 ani, să cunoști regulile de circulație și să fii echipat corespunzător;

Când circuli pe bicicletă, nu traversa carosabilul pe trecerile pentru pietoni!

Bicicletele care circulă pe drumurile publice trebuie să fie prevăzute cu dispozitiv de frânare eficace, cu un sistem adecvat, funcțional, de direcție și cu sistem de avertizare sonoră. De asemenea, bicicleta trebuie să fie echipată, pe timp de noapte sau când vizibilitatea este redusă, în față, cu lumină de culoare albă sau galbenă, iar în spate, cu lumină de culoare roșie și cu cel puțin un dispozitiv fluorescent-reflectorizant, vizibil, de aceeași culoare.

Înainte de a pătrunde cu bicicleta pe arterele prioritare, redu viteza, asigură- te temeinic și acordă prioritate de trecere celorlalți participanți la trafic.

Înainte de a schimba direcția de mers, mai ales spre stânga, asigură-te temeinic – din față și din spate – că nu se apropie niciun autovehicul.

La schimbarea direcției de mers, chiar daca ai prioritate de trecere, asigură- te că ceilalți participanți la trafic au înțeles intenția ta!

Circulă cât mai aproape de marginea din dreapta a drumului, iar atunci când vă deplasați în grup, numai în coloană, câte unul.

Nu circula cu bicicleta sub influența băuturilor alcoolice;

Poartă cască de protecție. Îți poate salva viața!

Cristina IORDACHE