Ieri, la orele 11, la Biblioteca Județeană „G. T. Kirileanu” s-a derulat o campanie de informare şi promovare a serviciilor de bibliotecă, în cadrul proiectului „Bătălia cărţilor!”. Evenimentul a fost organizat de Serviciul Relaţii cu publicul, informare bibliografică şi comunitară din cadrul Bibliotecii Judeţene.
Filiala de carte străină a Bibliotecii Judeţene a organizat, cu ora 13.00, manifestarea „Copilăria – inima tuturor vârstelor. Şiraguri de gânduri despre valorile copilăriei”, în cadrul căreia s-a discutat despre aniversarea a 65 de ani de la instituirea zilei de 1 Iunie ca Ziua Internaţională a Copilului (1949 – 2014) şi comemorarea a 70 de ani de la moartea scriitorului francez Antoine de Saint-Exupérie. Evenimentul s-a desfăşurat cu parteneriatul Liceului Tehnologic Economic Administrativ Piatra-Neamţ, reprezentat de prof. Cristina-Simona Sculiţă.
Tot la orele 13.00, la Sala „Teatrul de Joacă”, au fost discutate proiecte de succes pentru copii şi adolescenţi, respectiv Proiectul „Bătălia cărţilor – convinge-mă să trăiesc!” şi Proiectul „Suveniruri din ţinutul Zimbrului”. Parteneri: Colegiul Naţional de Informatică, prin prof. Dorina Mormocea, Liceul Tehnologic Economic Administrativ, prin prof. Magdalena Todiresei, Asociaţia ECOSMILE şi Asociaţia de Sprijin a Persoanelor cu Nevoi Speciale „Luceafărul”. Evenimentul a fost organizat de Centrul de Informare Comunitară din cadrul Bibliotecii Judeţene.
Nu în ultimul rând, la orele 16.00, la Sala „Teatrul de Joacă”, a avut loc spectacolul literar-artistic „La revedere, grădiniţă!”, manifestare organizată de Secţia de carte pentru copii şi Ludoteca „Ion Creangă”, din cadrul Bibliotecii Judeţene „G. T. Kirileanu”, cu parteneriatul Şcolii Gimnaziale „Elena Cuza” şi a Grădiniţei „Veronica Filip”, prin ed. Cristina Alungulesei.
Irina NASTASIU