* Transferul senegalezului a căzut, iar Velici rămâne la Ceahlăul; pietrenii au câştigat amicalul cu Rapid Suceava, marţi seară, cu 2-1
Transferul atacantului Bebeto a căzut. Senegalezul de 21 de ani a apărut ultima dată pentru Ceahlăul în amicalul de marţi seară, cu Rapid Suceava, încheiat 2-1. Bebeto a înscris cel de-al doilea gol al gazdelor, după ce reuşise să marcheze şi în testul de vineri, cu Petrotub Roman. Deşi antrenorii ar fi vrut să îl mai vadă şi în jocul cu Zimbru Chişinău, senegalezul nu a mai putut rămâne pentru că astăzi îi expiră viza. Între timp, transferul a căzut definitiv, iar Ceahlăul s-a reorientat. Nu îl mai lasă pe Gelu Velici să plece la UT Arad, unde tânărul atacant urma să fie împrumutat pentru un campionat.
Ceahlăul a deschis scorul în testul cu Rapid Suceava, în debutul reprizei a doua, când Golubovic a transformat un penalty. Bebeto a dublat avantajul gazdelor, pe care oaspeţii l-au înjumătăţit spre finalul confruntării.
„A fost un test util, contra unei echipe de liga a doua. Pentru noi, cel mai important a fost jocul, pentru a-i vedea şi pe cei care au evoluat mai puţin”, a declarat antrenorul Ceahlăului, Vasile Miriuţă.
Evoluţia unuia dintre tinerii gazdelor s-a încheiat însă nedorit de repede. Tabacariu a suferit o contuzie la piciorul drept şi a fost înlocuit.
Ceahlăul a început jocul în formaţia Jovic- Dumitraş, Ichim, Cânu, Cazan, Achim, Onciu, Constantinescu, Golubovic, Chitoşcă şi Bebeto; în repriza a doua, au intrat Jicha, Gheorghiu, Garcia, Rusu, Ţepeş, Ştefănescu, Călin şi Tabacariu.
„Nu ştiu dacă vom aplica aceeaşi strategie şi pentru meciul cu Zimbru. Vineri, joacă şi echipa a doua, iar câţiva jucători vor merge acolo”, a precizat antrenorul Miriuţă.
Partida cu Zimbru Chişinău se va disputa vineri, pe Municipal, cel mai probabil de la ora 15, şi încheie seria testărilor pentru Ceahlăul, care va reveni în campionat peste exact o săptămână, când o va întâlni pe FC Braşov, acasă.
* Bogdan Miron, la CSMS Iaşi
Ceahlăul a renunţat la serviciile lui Bogdan Miron, care va pleca la divizionara secundă CSMS Iaşi. Un campionat a stat la Piatra Neamţ portarul de 31 de ani, devenit numărul doi la gruparea nemţeană în acest sezon, după sârbul Bojan Jovic. Locul său va fi luat de Martin Jicha, revenit după o accidentare, în condiţiile în care la Ceahlăul II poarta este asigurată prin revenirea lui Alexandru Barna şi de juniorul Ştefan Spiridon.
Bogdan Miron va lucra din nou, la Iaşi, cu antrenorul Costel Enache, care l-a luat iniţial de la Piatra Neamţ pe Serghei Lepmets. Estonianul a semnat cu gruparea ieşeană, dar a dispărut de la echipă luna trecută, punând clubul în situaţia de a căuta alternativă.
Miron s-a despărţit amiabil de Ceahlăul şi pleacă la CSMS Iaşi ca jucător liber de contract.