Beat pulbere, s-a răsturnat cu tot cu camion, la Cordun

Un bărbat de 42 de ani, din Cordun, aflat la volanul unui camion de transport nisip, s-a răsturnat, ieri după-amiază, pe drumul spre Pildești. Mașina a prins marginea șanțului cu roata din dreapta spate și, din balans, a căzut pe dreapta. Traficul în zonă a fost blocat mai bine de o oră, polițiștii redirecționând circulația pe o rută ocolitoare.

În jurul orei 16 s-a sunat la 112 și la locul accidentului au ajuns echipaje de pompieri de la detașamentul Roman pregătite pentru descarcerare, o ambulanță și polițiștii rutieri. „Inițial, prin apelul la 112 s-a spus că sunt victime încarcerate, dar din autoutilitară au fost evacuate două persoane care mai întâi au refuzat transportul la spital, însă ulterior șoferul a fost transportat pentru investigații. Militarii au asigurat măsurile PSI“, a declarat locotenentul Marcel Bucur Țepeș, ofițerul de presă al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Neamț.

Polițiștii au stabilit că șoferul nu avea ce căuta la volan, după ce etilotestul a indicat o valoare de peste 1 mg/l alcool pur în aerul expirat. „Pe numele conducătorului auto a fost deschis dosar penal pentru conducerea unui vehicul pe drumurile publice sub influența alcoolului“, a declarat inspectorul Elena Bulgărea, ofițerul de presă al Poliției Neamț.

Șoferul a suferit răni ușoare și a fost condus la spital pentru prelevarea probelor în vederea stabilirii exacte a alcoolemiei. (C.I.)