Un bărbat în vârstă de 46 de ani a fost surprins de polițiști, în seara de 5 iunie, în timp ce conducea mașina, sinuos, prin localitatea natală, Grumăzești. Întrucât șoferul emana halenă alcoolică, a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind de 1,19 mg/l alcool pur în aerul expirat! Bărbatul a fost condus la spitalul din Târgu Neamț în vederea recoltării de probe biologice pentru stabilirea alcoolemiei. Șoferul a rămas fără permis de conducere, iar acum este cercetat sub aspectul comiterii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influenta alcoolului. În aceeași zi, polițiștii Secţiei de Poliţie Rurală Săbăoani au depistat în trafic o autoutilitară condusă de un bărbat de 37 de ani, din Barticești care se deplasa din direcţia Pildeşti spre Gherăeşti. Șoferul nu era băut, dar nici șofer cu acte în regulă nu figura în evidențele poliției. “În urma verificării conducătorului în baza de date, polițiștii au constatat că acesta nu figurează ca fiind posesor de permis de conducere. În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea unui vehicul pe drumurile publice fără a deține permis de conducere”, au conchis polițiștii.
Geanina NICORESCU