Bază nouă şi heliport pentru Salvamont Neamţ

Salvamontiştii sunt găzduiţi în continuare la cabana Dochia până se va amenaja o nouă bază şi un heliport. Se impunea un sediu propriu pentru Salvamont Neamţ, care din 1996 funcţionează cu baza de salvare la cabana Dochia, iar procesul câştigat recent de SC Durău SA, societate care a obţinut în instanţă dreptul de proprietate asupra infrastructurii de pe platoul masivului Ceahlău, nu face decât să grăbească lucrurile. „Am primit în urmă cu câteva zile o adresă din partea serviciului juridic al Consiliului Judeţean Neamţ prin care eram înştiinţaţi că procesul care viza dreptul de propritate asupra Bazei Salvamont Dochia, în care SC Durău SA solicita, printre altele, evacuarea serviciului din spaţii, a fost câştigat de către societate iar hotărârea este definitivă. Adresa oficiului juridic al CJN ne punea în vedere să dăm curs la decizia instanţei, şi, în consecinţă să evacuăm baza”, spune Raul Papalicef, şeful Salvamont Neamţ. “În acest sens, dar şi din cauza unor disfuncţionalităţi operative ale serviciului acumulate în timp, am avut ieri (n.n. – luni, 9 februarie), la iniţiativa preşedintelui Iacoban (n.n. – preşedintele CJ) o întrevedere la care a participat şi domnul Manoliu în calitate de coordonator al activităţii (n.n. – vicepreşedintele CJ), ocazie cu care s-au clarificat multe dintre problemele existente şi s-au căutat de comun acord soluţii viabile chiar dacă pentru unele rezolvarea cere timp îndelungat”, a mai spus şeful Salvamont.

Ideea de a evacua salvamontiştii de la Dochia a indignat nu doar colaboratorii şi instituţiile de la nivel central, pe colegii de la alte servicii din ţară şi pe iubitorii muntelui, ci inclusiv pe conducerea CJ-ului. În special pe vicepreşedintele Dan Manoliu, singurul care în calitate oficială a urcat pe masiv să vadă cu ochii lui unde şi mai ales cum îşi desfăşoară activitatea, dar şi cum trăiesc salvamontiştii nemţeni. „Am primit, cred, 150 de telefoane astăzi (n.n. – ieri) de la oficiali până la împătimiţi ai drumeţiilor montane care au auzit de evacuarea noastră de la Dochia. Chiar domnul Manoliu, care a decis că trebuie realizat un sediu nou”, a mai punctat Raul Papalicef.

În urma discuţiilor de luni şi marţi, s-a convenit ca salvamontiştii să rămână la Dochia până când se va amenaja noua bază, tot pe platou, la circa o sută de metri de cabana Dochia, într-o zonă plată care permite şi amenajarea unui heliport. „Am garanţia de la SMURD Iaşi şi Târgu Mureş că dacă se realizează heliport trimit elicopterele atunci când va fi cazul. Este de două ori traumatizant pentru cel accidentat să fie coborât pe targă la o diferenţă de nivel de 1.000 de metri, pe un traseu de munte! Iar dacă am rămâne doar cu baza de la Durău, asta ar însemna cel puţin 4 ore de urcat cu echipamentele plus 4 ore pentru coborâre, ce accidentat rezistă 8 ore?! Exclus să fim evacuaţi de la cabana Dochia, în urma discuţiilor pe care le-am avut în această dimineaţă cu proprietarul SC Durău SA şi pentru a asigura un climat normal de siguranţă a turiştilor care vizitează Masivul Ceahlău vreau să vă informez că nu va avea loc momentan nici o evacuare şi Baza Salvamont Dochia îşi va continua activitatea normal, cel puţin până la definitivarea construcţiei noii baze!”, a punctat Papalicef, care a mai adăugat că proprietarul de drept al cabanei a dat asigurări că nu doreşte în nici un mod vicierea activităţii derulate de salvamontişti în masiv. Prin urmare, zilele acestea se va încheia un acord ce va fi parafat legal prin care SC Durău accept să găzduiască baza de salvare până la ridicarea noului sediu Salvamont.

Cristina IORDACHE