Băut la volan, a „tras“ tot la bar

alcool (2)Un bărbat din Roznov a fost autorul unui accident care a amuzat, pe de o parte, dar a și îngrozit, pe de altă parte, oamenii care erau joi după-amiază în centrul orașului. Pe trotuarul din fața barului câțiva oameni au privit uimiți cum o mașină iese de pe carosabil și intră efectiv în peretele refugiului de lângă bar. A fost greu de crezut că șoferul mai era întreg, însă, din fericire, bărbatul a scăpat cu un traumatism toracic din ceea ce putea să se sfârșească mult mai grav, cu el sau cu oamenii care erau la doi metri, pe trotuar.

Polițiștii care au ajuns la fața locului au stabilit că șoferul era sub influența alcoolului. „Din primele cercetări se pare că, în timp ce un bărbat de 46 de ani, din Roznov, conducea un autoturism pe DN 15, având sensul de mers Piatra Neamț – Roznov, a pierdut controlul asupra direcției de deplasare, a părăsit partea carosabilă prin dreapta și a intrat în coliziune cu un imobil, distrugând o porțiune de 10 m liniari din acesta. În urma impactului, conducătorul auto a suferit vătămări corporală, fiind transportat la Spitalul Județean Neamț. Acesta a fost testat cu aparatul etilotest, iar rezultatul a fost pozitiv“, a declarat subinspectorul Elena Bulgărea, ofițerul de presă al Poliției Neamț. Bărbatul este cercetat penal și în cursul cercetărilor s-a stabilit că nici nu purta centura.

Centura i-a salvat pe cei cinci basarabeni din microbuzul care miercuri s-a izbit de un TIR, la Petru Vodă. Așa cum am relatat în ediția de joi, un microbuz condus de un bărbat de 30 de ani din Republica Moldova a intrat în laterala semiremorcii unui TIR care rula pe contrasens, pe DN15, la Petru Vodă. Impactul a fost destul de puternic, toți cei cinci ocupanți ai microbuzului fiind răniți, însă nu foarte grav, polițiștii stabilind că toți purtau centura de siguranță. (C.I.)