Bătaie cu daune de 10.000 de lei

bataie

 După doi ani de anchetă şi expertize peste expertize, dosarul în care un tânăr din Girov a fost cercetat pentru că a bătut un barman a ajuns în instanţă. Dragoş Constantin Trifan (24 de ani) va compărea peste două săptămâni în faţa magistraţilor în procesul în care este judecat pentru vătămare corporală gravă.

Fapta a avut loc la mijlocul lunii noiembrie 2011, când Dragoş Trifan era împreună cu câţiva amici la un bar din Boţeşti. Tânărul i-a cerut barmanului un pachet de ţigări şi pentru că a fost nevoit să-i repete solicitarea, s-a enervat şi a început să-l îmbrâncească, până când amândoi au căzut pe terasa barului. Atunci, Constantin Marian a urlat de durere şi le-a cerut ajutor pentru că nu se putea mişca, având piciorul fracturat. Doi tineri au mers acasă la barman şi l-au chemat pe fiul lui, abia a doua zi bărbatul prezentându-se la spital. Medicii legişti au stabilit că acesta a suferit fracturi la ambele oase ale gambei drepte, pentru vindecarea cărora a avut nevoie de 55-58 de zile de îngrijiri medicale. Dragoş Trifan a fost cercetat pentru vătămare corporală, dar fiecare din cei implicaţi avea o variantă diferită în privinţa modului în care s-a desfăşurat conflictul.

Chiar agresorul a cerut o contraexpertiză, medicii de la IML Iaşi stabilind că barmanul a suferit un traumatism cranio-facial produs prin lovire cu pumnii şi picioarele care a necesitat 5 zile de îngrijiri medicale şi fractura ambelor oase ale gambei, operate chirurgical, posibil produse prin cădere sau lovire activă care a necesitat 80-90 de zile de îngrijiri medicale pentru vindecare.

Constantin Marian cere 10.000 de lei despăgubiri de la agresor. Rămâne ca la proces judecătorii să decidă dacă barmanul, care susţine că tânărul l-a lovit cu tacul peste cap şi peste picioare, are dreptate, sau dacă e valabilă varianta agresorului, susţinută la audieri.

Cristina IORDACHE