Bărbat urmărit pentru furt în Italia, depistat la Roman

arestaţiUn bărbat din Pâncești, dat în urmărire internațională pentru furturi în Italia, a fost depistat marți, 2 februarie, de polițiștii romașcani. Suspectul a fost încătușat și condus sub escortă la Bacău. „În ziua de 2 februarie 2016, în jurul orei 9, în urma unei sesizări, polițiștii din cadrul Biroului de Investigații Criminale Roman au depistat pe Str. Chimiei, din municipiul Roman, pe un bărbat de 35 de ani din Pâncești, persoană dată în internațională ca urmare a faptului că autoritățile din Italia au emis un mandat european de arestare, pentru fapte de furt săvârșite pe teritoriul acestei țări“, a declarat subinspectorul Elena Bulgărea, ofițerul de presă al Poliției Neamț.

Bărbatul a fost escortat la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău, în baza mandatului de aducere emis pe numele bărbatului.

Miercuri, 3 februarie, nemțeanul a fost prezentat la instanță pentru confirmarea mandatului european de arestare. Curtea de Apel Bacău a decis „să admită cererea formulată de Tribunalul din Torino, Secția Judecători pentru Cercetări Preliminare, privind executarea mandatului european de arestare emis la data 16.10.2015 împotriva persoanei solicitate Sârcu Cristinel Ionel și ia act de consimțământul acesteia de a fi predată autorităților judiciare din Italia. Dispune predarea persoanei solicitate autorităților judiciare din Italia, sub condiția prevăzută de art. 97 alin. 2 din Legea nr.302/2004, în sensul că dacă se va pronunța împotriva persoanei solicitate o pedeapsă privativă de libertate, aceasta să fie transferată în România pentru executarea pedepsei“, după cum se precizează în soluția pe scurt a instanței. (C.I.)