Bărbat reţinut după ce a dat mai multe ţepe în Neamţ şi alte judeţe

12/05/2019

Poliţiştii de investigare a criminalităţii economice din judeţul Mureş au reţinut ieri, 8 mai a.c., un bărbat bănuit de săvârşirea infracţiunii de înşelăciune în formă continuată.La datele de 11, respectiv 18 aprilie a.c., poliţiştii specializaţi în investigarea criminalităţii economice din judeţul Mureş au desfăşurat, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Tîrgu Mureş, cinci percheziţii domiciliare, pe raza judeţelor Bistriţa Năsăud, Sălaj şi Suceava, la locuinţa persoanei bănuite de săvârşirea infracţiunii de înşelăciune în formă continuată, precum şi la societăţi comerciale şi la domiciliile unor persoane vătămate.Din cercetări, a reieşit că, în perioada decembrie 2018 – mai 2019 administratorul unei societăţi comerciale din judeţul Sălaj, ar fi închiriat stâlpi metalici, panouri şi schele metalice pentru a le folosi la lucrările de construcţii angajate de firma sa, de la mai mulţi proprietari, de pe raza judeţelor Mureş, Cluj, Sălaj şi Neamţ, iar ulterior ar fi vândut aceste bunuri către cumpărători de bună credinţă, de pe raza judeţelor Cluj, Bistriţa Năsăud şi Suceava, fără a avea calitatea de proprietar al acestora.Prejudiciul în cauză este de aproximativ 72.400 lei.