Bărbat luat în comă, de lângă Duruitoarea

Un bărbat, de 37 de ani, din Botoșani, a leșinat în timp ce cobora, cu grupul, din Masivul Ceahlău, în zona Duruitoarea.

În urma apelului la 112, din seara de 3 iunie 2017, echipa de intervenție de la Baza Durău a Serviciului Salvamont Neamț a mers în misiune, pentru preluarea turistului care era în stare de inconștiență. Incidentul s-a produs în jurul orei 19,30, iar din informațiile oferite de apelant salvamontiștilor și Serviciului de Ambulanță Neamț, părea că turistul ar fi suferit un accident cerebral vascular. „A spus celor din grup că se simte obosit și s-a așezat, după care și-a pierdut cunoștința. Când și-a revenit, nu știa cine este, cum îl cheamă, unde este, în ce zi sau an este. Fiind suspect de AVC, echipa de intervenție l-a coborât în condiții de siguranță, încet pentru a nu-l zdruncina. Operațiunea s-a terminat la 22:10, când autospeciala ambulanței a părăsit dispozitivul nostru, cu destinația Spitalul Bicaz și, ulterior, probabil Clinica de Neurochirurgie Iași“, a declarat Raul Papalicef, șeful Salvamont Neamț.

Acesta a fost cel mai grav caz înregistrat de salvatorii montani în această minivacanță. Au mai fost câteva cazuri de căzături ușoare, dar, în rest, nu au fost incidente neplăcute ori turiști rătăciți în Masivul Ceahlău. Serviciul Public Salvamont a activat cu tot personalul în zona montană a județului Neamț. S-au efectuat patrulări de prevenire, s-au oferit informații la dispecerat și la punctele salvamont, iar cabinetele medicale din Bazele Durău și Dochia din masiv au acordat asistență medicală numeroaselor dar ușoarelor solicitări.

Vremea extraordinară, cu soare și prea puțin vânt din această perioadă, a adus în Ceahlău peste 700 de turiști zilnic, care au urcat pe potecile Parcului Național Ceahlău pentru a se relaxa și bucura de darurile naturii din zona noastră.

Cristina IORDACHE