BĂRBAT DIN CORDUN CERCETAT PENTRU PENTRU VIOLENȚĂ ÎN FAMILIE ȘI NERESPECTAREA HOTĂRÂRII JUDECĂTOREȘTI

30/03/2019

Polițiștii din cadrul Secţiei de Poliţie Rurală Săbăoani au reținut pentru 24 de ore un bărbat, de 51 de ani, din Cordun, bănuit de comiterea infracțiunii de nerespectarea hotărârii judecătorești.

La data de 28 martie a.c., polițiștii din cadrul Secţiei de Poliţie Rurală Săbăoani s-au sesizat cu privire la faptul că un bărbat, de 51 de ani, din Cordun, ar fi pătruns, prin forțarea unei ferestre, în locuința concubinei sale, de 55 de ani, din Cordun, încălcând astfel prevederile ordinului de protecție emis de Judecătoria Roman, prin care avea obligația de a păstra o distanță de minim 200 de metri față de locuința acesteia.

Polițiștii au extins cercetările și au stabilit că bărbatul mai este cercetat în alte patru dosare penale sub aspectul comiterii infracțiunilor de violenţă în familie şi nerespectarea hotărârii judecătoreşti.

La data de 26 martie a.c., bărbatul a fost reținut de polițiști, iar ulterior, față de acesta, Parchetul de pe lângă Judecătoria Roman a dispus măsura preventivă a controlului judiciar pentru 60 de zile.

În urma probatoriului administrat, polițiștii l-au reținut pentru 24 de ore sub aspectul comiterii infracțiunii de nerespectarea hotărârii judecătoreşti, fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul I.P.J. Neamț.

Ieri , acesta urma să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Roman cu propunerea de arestare preventivă.