Banii negri pentru zile albe, între furt și optimizare fiscală

Deja renumitele Panama Papers aduc în atenția publicului larg un mecanism financiar prin care bogații lumii – deopotrivă politicieni, oameni de afaceri și artiști – își țin departe de ceea ce cunoaștem a fi realitatea banii negri pentru zile albe. Adică, pentru acele zile – multe, puține, numai Dumnezeu știe în cazul fiecăruia dintre aceștia – în care se vor fi retras din prim-planul scenei publice. Cu privire la cea mai amplă investigație jurnalistică din istorie, la care au participat 370 de ziariști din toate colțurile lumii, comunicarea producându-se în 25 de limbi, opiniile sunt împărțite. Dinspre zona dreptei economice ni se spune, inclusiv în spațiul românesc, că orice offshore nu reprezintă nimic altceva decât un mecanism financiar de optimizare fiscală. Dimpotrivă, dinspre zona stângii economice ni se vorbește, din nou, despre decadența capitalismului bazat pe exploatare, uitându-se, de cele mai multe ori, despre eșecul economic al modelului planificării de stat.

Dezbaterea merge, însă, cu mult mai departe, nefiind limitată la discutarea modelelor economice ideologizate.

Ceea ce arată, pe fond, Panama Papers este că, dincolo de divergențele de orice fel, dincolo de conflicte și de geopolitică, dincolo de stadiul de dezvoltare economică a țărilor din care provin cei aflați pe lista în cauză (inclusiv din România), există o „elită globală“ care, având drept unic scop îmbogățirea, folosește toate pârghiile, complicate sub aspect economic și juridic, pentru a evita transparența în ceea ce privește proveniența banilor pe care îi dețin. Iar acest aspect trebuie interpretat, cred, pe cel puțin trei paliere: cel al legalității, cel al moralității și acela al reglementării. Din perspectivă legală, lucrurile pot fi privite, este adevărat, nuanțat, câtă vreme „optimizarea fiscală“ e pusă la lucru nu doar prin mecanismul financiar din Panama, ci și prin offshore-urile existente în diferite zone ale lumii (cel mai aproape de noi, în Cipru). Câtă vreme lucrurile ar fi transparente, nuanțele acestea ne-ar permite să spunem că avem de-a face cu o modalitate prin care capitalismul își asigură continuitatea ca sistem economic. Problema este, însă, că lipsa de transparență permite ca un asemenea mecanism să fie suspicionat de spălarea banilor. Ceea ce ne duce spre un al doilea palier, cel al moralității – chiar fiind vorba despre un mecanism de „optimizare fiscală“ a capitalismului, cât de moral este ca politicienii – nu spun oamenii de afaceri, nu spun artiștii – sa se folosească de acesta? Mai ales atunci când este evident că se îmbogățesc din politică, călcând în picioare interesul public? Și ajungem, astfel, la palierul reglementării. În contextul în care politicieni de prim rang din spațiul Uniunii Europene, precum fostul premier al Suediei (presat să demisioneze din această cauză) și actualul premier al Marii Britanii sunt implicați în acest joc de „optimizare“, poate că ar fi necesară o reglementare instituțională la nivel european care să îi împiedice pe liderii din UE să aibă acces la offshore-uri. Iar, în cazul în care o încalcă, să poată fi anchetați și pedepsiți pe măsura faptelor lor. După primul război mondial, publicul larg a avut pentru prima dată acces la informațiile privind modul în care se iau deciziile în cancelariile lumii. Presiunea opiniei publice a dus atunci la un amplu proces de desecretizare care, pe termen lung, a reușit să genereze pacea europeană. Am vaga senzație că, la aproape 100 de ani de atunci, Panama Papers reprezintă o altă desecretizare de anvergură.

Prof.univ.dr. Daniel ȘANDRU