- Proiectele se depun până pe 30 septembrie
- 36 cereri la nivel național, din Neamț nici una!
Tina CONDREA-ZĂPODEANU
Avem o veste excelentă pentru fermierii nemțeni care vor să investească în sistemul de irigații! Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale a anunțat prelungirea sesiunii de depunere a cererilor de finanțare a investițiilor pentru dezvoltarea, modernizarea sau adaptarea infrastructurii agricole şi silvice, pentru componenta infrastructură de irigații. Proiecte se mai pot depune până la data de 30 septembrie 2017, ora 16.00.
„Deocamdată fermierii nemțeni nu au depus nici un proiect pentru accesarea fondurilor europene destinate realizării sistemelor de irigații. Dar sunt demersuri făcute în acest sens de fermieri din zona Romanului. Esențială pentru acest tip de finanțare europeană este existența organizațiilor profesionale a utilizatorilor de apă. Prelungirea termenului de primire a cererilor de finanțare s-a decis pentru a permite potențialilor beneficiari să întocmească și să depună proiectele pentru realizarea sistemelor de irigații. Aceștia au motivat că au proiecte în diferite faze de întocmire, dar pentru obținerea anumitor documente obligatorii, cum sunt cele cadastrale, au nevoie de o perioadă mai mare de timp. Asta și pentru că proiectele care au ca scop modernizarea infrastructuri de irigații sunt complexe, iar noi vom sprijini efortul celor care își asumă un astfel de angajament,” a precizat Viorel Ilisei, directorul Oficiului Județean pentru Finanțarea Investițiilor Rurale Neamț.
Valoare alocată, maxim 1,5 milioane euro/proiecte
Până în prezent, la nivel național, pentru investiții în infrastructura de irigații s-au depus în total 36 de proiecte, în valoare de peste 37 milioane euro. Din județul Neamț încă nu a fost depus nici un proiect.
Sprijinul nerambursabil va fi de 100% din totalul cheltuielilor eligibile, și nu va depăși 1.000.000 euro/ proiect pentru sistemele de irigații aferente stațiilor de punere sub presiune și de 1.500.000 euro/ proiect pentru amenajarea sistemelor de irigații aferente stațiilor de pompare și repompare.
Pragul lunar de calitate pentru luna septembrie este de 20 de puncte. Depunerea cererilor de finanțare se realizează on-line pe pagina oficială a Agenției, www.afir.info pentru submăsura amintită. Toți cei interesați să depună proiecte, pot consulta gratuit Ghidul solicitantului și anexele aferente pe site-ul AFIR, la secțiunea „Investiții PNDR”.