Băieţii vor prima victorie

vcm1Voleibaliştii de la VCM LPS Piatra Neamţ susţin la finele acestei săptămâni primul meci din actuala stagiune a diviziei A1 în faţa propriilor suporteri. Duminică, de la ora 18, la sala Polivalentă, băieţii lui Dan Gavril şi Nicu Buruş întâlnesc o mai veche cunoştinţă, Ştiinţa Baia Mare, formaţie care a pierdut în runda inaugurală cu 0 – 3, confruntarea de pe teren propriu cu Tomis Constanţa. Meciul se dispută cu o zi mai târziu decât era programat iniţial deoarece Polivalenta pietreană este ocupată până sâmbătă seară şi nu se pot desfăşura întreceri sportive. Voleibaliştii pietreni aşteaptă cu interes maxim jocul cu maramureşenii, pe care i-au învins în această vară cu 3 – 1 într-o partidă de verificare disputată la Dej. Oricum, meciurile amicale nu se pot compara cu cele oficiale, dar gazdele au speranţe mari de la această confruntare, mai ales după ce au fost foarte aproape ca în prima etapă să învingă la Dinamo, unde au cedat în cele din urmă cu 2 – 3. Cel mai experimentat jucător din tabăra gazdelor, liberoul Rareş Gavril, crede în potenţialul echipei sale. „Toate meciurile pentru noi vor fi dificile în acest campionat, deoarece toate echipele s-au întârit şi, cu excepţia a două sau 3 cluburi, celelalte sunt de valori apropiate. Noi am început destul de bine stagiunea, puteam bate în capitală, dar jocul de acolo ne dă încredere că putem obţine un rezultat favorabil cu băimărenii. Este o echipă pe care o cunoaştem foarte bine, ştim potenţialul jucătorilor de acolo şi sper ca avantajul terenului propriu să fie un atu pentru noi. Ne-am pregătit bine în această săptămână şi suntem pregătiţi pentru duelul cu Ştiinţa”. Îmbucurător este şi faptul că cei 2 tehnicieni pietreni nu se confruntă cu probleme de lot înaintea partidei de mâine seară şi pot alinia la start cel mai bun sextet. Partida dintre Volei Club şi Ştiinţa Baia Mare se joacă duminică, de la ora 18, în runda a doua şi este arbitrată de cuplul, Mirel Zaharescu – Lucian Năstasă. Tot în etapa a doua se mai joacă meciurile: Municipal Zalău – Arcada Galaţi, Banatul Caransebeş – CSM Bucureşti, Tomis Constanţa – Phoenix Şimleul Silvaniei, Unirea Dej – Dinamo Bucureşti şi Steaua Bucureşti – Municipal Craiova.