Voleibaliştii de la VCM LPS Piatra Neamţ încep astăzi seria turneelor amicale, prima competiţie fiind organizată de clubul Unirea Dej. La turneul amical din Ardeal, pe lângă gazdele de la Dej şi Piatra Neamţ, au mai fost invitate cluburile Ştiinţa Baia Mare şi Universitatea Cluj. Lotul pietrean, din care nu lipseşte niciun jucător, a plecat în această dimineaţă spre Dej, iar astăzi după amiază, alb-roşii susţin primul meci în compania gazdelor de la Unirea. Mâine, băieţii lui Dan Gavril şi Nicu Buruş dau piept cu Ştiinţa Baia Mare, iar în ultima zi de concurs vor juca contra studenţilor de la Universitatea Cluj. „Este primul turneu amical şi sunt binevenite aceste meciuri test cu o lună înainte de startul campionatului. Echipa se află într-o perioadă bună de pregătire, şi după antrenamentele fizice şi cele tehnico-tactice, cei 2 antrenori au posibilitatea să vadă la lucru elevii în 3 partide amicale cu formaţii importante din campionat. Am definitivat lotul pentru viitoarea stagiune, unul tânăr şi de perspectivă. Vrem o clasare în primele 6-7 locuri, dar ştim că ne aşteaptă un campionat foarte greu, deoarece majoritatea echipelor s-au întărit”, a spus directorul executiv de la Volei Club, Constantin Niţă.