Azi- rezultatele la BAC şi contestaţiile

bac fotoAbsolvenţii claselor a XII-a care au susţinut examenele în ultimele trei săptămâni, vor afla, astăzi, primele rezultate oficiale ale Bacalaureatului. În intervalul orar 16-20 candidaţii nemulţumiţi de notele obţinute pot depune contestaţii. Între 13 și 15 iulie urmează să fie rezolvate contestaţiile, iar rezultatele finale vor fi făcute publice în data de 16 iulie. Contestaţiile la probele scrise se depun şi se înregistrează la centrul de examen. Preşedintele, împreună cu unul dintre vicepreşedinţi, cu secretarul sau cu un membru al comisiei din centrul de examen, primesc contestaţiile şi le înregistrează.

Sesiunea de Bacalaureat a început pe 13 iunie, cu proba la limba română-comunicare orală. Între 21-24 iunie s-a desfășurat proba de evaluare a competenţelor digitale, urmată, între 27 iunie şi 1 iulie, de proba la limba străină- comunicare orală. Probele scrise au început pe data de 4 iulie cu Limba şi literatura română (proba E)a), apoi, pe 6 iulie, s-a derulat proba obligatorie a profilului (proba E)c), și, pe 8 iulie- proba la alegere a profilului şi specializării (proba E)d). Pe toată perioada probelor de BAC au fost 7 eliminări. Din păcate pentru absolvenţii respectivi, faptul că au ignorant regula de a nu purta telefon mobil în sala de examinare i-a costat excluderea de la două sesiuni ale Bacalaureatului, respectiv cea din vară şi cea din toamna acestui an. Se vor întâlni cu o nouă şansă abia anul viitor.

Rata de promovabilitate din ultimii 5 ani pentru sesiunea iunie-iulie a examenului de Bacalaureat arată că dacă în anul 2011 au promovat examenul maturității 45,72% dintre candidați, anul trecut, în 2015, procentul a crescut semnificativ, până la 67,9%.

Geanina NICORESCU