“Avocatul” Ionuţ Emil Vornicu (31 de ani) şi prietenul lui Cătălin Ionuţ Mămăligaru (30 de ani) din Piatra Neamţ, au cerut judecătorilor să mai îngăduie un al doilea termen pentru a avea timp să înapoieze banii celor pe care i-au păcălit prin metoda “Accidentul”. Magistraţii i-au mai păsuit până la finele acestei luni, dată la care cei doi trebuie să se achite faţă de 9 persoane vătămate. Altfel, Curtea de Apel Bacău va închide cazul, cu o sentinţă nu tocmai uşoară. Inculpaţii au fost condamnaţi de Judecătoria Piatra Neamţ la 8 ani de închisoare – Mămăligaru pentru păcălirea celor 9 persoane din mai multe oraşe din ţară şi 2 ani de închisoare – Vornicu, pentru complicitate. Amândoi au contestat sentinţa, sperând în indulgenţa judecătorilor de la Curte. Acum, instanţa a admis cererea şi pentru a doua oară le-a mai dat un răgaz.
Mămăligaru şi Vornicu sunt printre puţinii care au escrocat creduli şi au fost prinşi. Al zecelea nu s-a lăsat convins de “avocatul” Vornicu, cel care l-a sunat pe Florin D. (62 de ani) şi i-a cerut 3.000 de euro pentru victima accidentului provocat de fiul lui, pentru ca acesta să scape de răspunderea penală. Pietreanul a anunţat poliţia şi a fost organizat flagrantul. Pe 13 octombrie 2013, în faţa Casei de Cultură din Piatra Neam, în momentul când a întins mâna după bani, Vornicu a fost înconjurat de oamenii legii şi condus la audieri.
N-a mai avut cum nega, ba le-a spus anchetatorilor că totul a fost orchestrat de un alt amic, aflat în puşcărie, şi de prietenul Mămăligaru. Acesta revenise din Italia, acolo unde rupsese inimile italienilor din Guidonia după ce a picat în mijlocul unei răfuieli armate între găştile rivale din localitate. Mămăligaru abia ajunsese de o zi în Italia pentru a munci şi tocmai ce fusese împuşcat de mafioţi.
Piciorul drept îi fusese sfârtecat de gloanţe şi a stat două luni în spital, fără rude şi fără bani, astfel că şi primarul de Guidonia rămăsese impresionat de suferinţa lui şi s-a oferit să-i asigure cazare şi ceva bani după externare, până îşi va găsi ceva de lucru, dac-o mai putea. Se vede treaba că a ales să revină acasă, dar avea în continuare nevoie de bani. Însă, cunoştinţele anterioare l-au ajutat pe Mămăligaru, care a mai avut condamnări pentru fapte similar dar şi pentru tâlhărie.
Printre cele nouă victime ale pietrenilor, sunt şi unele persoane care au fost convinse că au primit diverse premii pentru care însă trebuiau să achite anumite comisioane, în lei sau valută. Faptele au avut loc în perioada 8 mai – 11 octombrie 2013. Suma totală revendicată de cei păcăliţi este de aproape 60.000 lei.
Cristina IORDACHE