Începând cu data de 10 august 2016, avocatul Liviu Negelschi va prelua conducerea Spitalului Județean de Urgență Piatra Neamț. Mandatul său de manager interimar va fi pe o perioadă determinată, de șase luni. Numirea a fost făcută de președintele Consiliului Județean Neamț, Ionel Arsene. Liviu Negelschi preia interimatul de la dr. Alexandru Juncu, cel care a ocupat temporar fotoliul de manager după ce dr. Ioan Lazăr a fost demis din funcție de fostul președinte al CJ Neamț, Emilia Arcan.
„Am decis să numesc în funcția de director interimar al Spitalul Județean de Urgență pe domnul Liviu Negelschi, o persoană din afara sistemului medical. Mandatul său va începe pe data de 10 august și va avea o durată de șase luni. Decizia are la bază problemele cu care se confruntă spitalul și care sunt foarte grave, de la datoriile înregistrate, la servicii care de multe ori sunt puse la îndoială de către pacienți. Pentru remedierea situației este nevoie de un manager care să vină cu soluții aplicate. Era necesara asumarea unei decizii ferme în privința conducerii Spitalului Județean, deoarece situația actuală trebuie să ia sfârșit, iar nemțenii să beneficieze de cele mai bune servicii medicale.
În urma deciziei de numire a directorului interimar i-am trasat acestuia o serie de obiective clare pe care trebuie să le atingă prin contractul de management pentru o perioadă limitată de timp. Printre obiectivele trasate se regăsesc creșterea ratei de utilizare a paturilor pe spital, diminuarea plăților restante de peste 30 de zile înregistrate de spital și creșterea procentului cheltuielilor cu medicamentele din totalul cheltuielilor spitalului. Urmează ca în perioada următoare să fie organizat concursul pentru ocuparea funcției.
Problemele cu care Spitalul Județean se confruntă trebuie să înceteze, iar neîncrederea stârnită în rândul populației față de medici, de actul medical și față de deciziile care se iau din punct de vedere al administrării spitalului trebuie să ia sfârșit! Obiectivul meu este acela de a pune la dispoziția nemțenilor un spital în care să se trateze cu încredere, iar medicilor care muncesc aici să le asigurăm condiții le lucru decente pe măsura pregătirii lor“, a declarat, printr-un comunicat de presă, președintele Consiliului Județean Neamț, Ionel Arsene.
Contractul de management al noului director al SJU Neamț cuprinde pentru prima dată obiective specifice minimale. „Noul manager își asumă prin contract creșterea ratei de utilizare a paturilor pe spital, diminuarea plăților restante de peste 30 de zile înregistrate de spital și creșterea procentului cheltuielilor cu medicamentele din totalul cheltuielilor spitalului“, a mai precizat Ionel Arsene, președintele Consiliului Județean Neamț.
„Astăzi (n.r. – ieri, 3 august) șefii de secție din spital au avut o ședință în cadrul căreia au făcut cunoștință cu noul manager, domnul Negelschi. A fost o ședință în cadrul căreia fiecare șef de secție a spus care sunt problemele cu care se confruntă, fiind luate în discuție și contractele pe care le-am primit astăzi toți medicii, referitoare la plata gărzilor. Toți medicii au nelămuriri în această privință și nu putem semna până nu primim clarificări. Important e că a avut loc o primă întâlnire de cunoaștere și asta e bine“, ne-a declarat dr. Cristinel Sava, purtător de cuvânt în cadrul Spitalului Județean de Urgență Piatra Neamț.
Liviu Negelschi are 58 de ani și este inginer chimist la bază. A absolvit Dreptul la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza“ din Iași, din 2007 fiind membru al Baroului Neamț.
Geanina NICORESCU