Achiziţionarea unui tomograf nou pentru Spitalul Judeţean de Urgenţă Piatra Neamţ devine realitate.Reprezentanţii Ministerului de Finanţe au semnat, ieri, acordul de garantare pentru cumpărarea, în leasing, a unui echipament ultraperformant CT, acesta fiind ultima aprobare de care mai avea nevoie conducerea spitalului pentru ca procesul de achiziţie să poată fi demarat.
Şi Consiliului Judeţean Neamţ a parafat garantarea leasingul financiar, valoarea computerului tomograf fiind de aproximativ 5,4 milioane de lei. Contractul cu BCR se va derula pe o perioadă de cinci ani.
„Având, acum, toate aprobările, putem semna contractul şi în cel mult o lună de zile sperăm să putem pune în funcţiune aparatul. Până la aducerea echipamentului ne ocupăm de amenajarea spaţiului în care va funcţiona. Pentru a-i face loc tomografului am eliberat câteva încăperi de la parter, în spitalul nou, acolo unde funcţiona o parte din Compartimentul de chirurgie plastică şi reparatorie. Astăzi, am trimis pe cineva la CNCAN pentru obţinerea autorizaţiilor de rigoare şi deja am dat drumul la lucrări”, ne-a declarat dr. Ioan Lazăr, managerul Spitalului Judeţean de Urgenţă Piatra Neamţ.
Echipamentul medical va fi achitat de către spital din veniturile încasate prin servicii medicale. Managerul SJU Piatra Neamţ a dat asigurări că nu există riscul ca ratele să nu poată fi plătite.
În ultimii ani, SJU Neamţ a avut contract cu o societate care are CT în spitalul nou şi niciodată nu au fost probleme cu achitarea serviciilor, acestea fiind plătite din sumele alocate de Casa de Sănătate pentru astfel de investigaţii.
Geanina NICORESCU