Infractorii sunt din ce în ca mai mulţi şi mai activi de la an la an. Din statistica întocmită de Poliţia Neamţ rezultă că în 2013 au fost sesizate 17.172 de infracţiuni, faţă de 16.519 în 2012. În fruntea clasamentului este zona Piatra Neamţ, cu 3271 de infracţiuni, iar la polul opus se situează zona Bicaz, cu 230 de infracţiuni. Pe genuri de fapte se păstrează, cu mici diferenţe, proporţiile deja tradiţionale. Cele mai multe infracţiuni sunt cele judiciare, urmate de cele economice şi apoi de cele de altă natură.
La capitolul infracţiuni contra persoanei au fost sesizate 4410 fapte, faţă de 4293 anul trecut, dintre care 9 crime (7 în 2012), 3 tentative de omor (faţă de 9), 19 vătămări corporale grave, 60 de violuri şi 1924 de loviri.
Creşterea cea mai evidentă nu este, însă, la crime, ci la furturi şi la tâlhării, infracţiuni asociate, de obicei, cu scăderea nivelului de trai, un proces continuu în ultimii ani. Aşadar, în 2013 s-au comis 2995 de furturi, cu 23 mai multe decât în anul precedent, au scăzut cu aproape 100 spargerile de locuinţe (că din multe case mai că nu ai ce să furi) şi au crescut cu 30 furturile din societăţi comerciale.
Tâlhăriile au crescut, de asemenea, cu 24 faţă de 2012, ajungând la 176 anul trecut. Important este că, deşi avem infractori de toate felurile, nu s-a comis nici o faptă cu armă de foc. Statisticile arată că nemţenii deţin 4558 de arme, cu muniţie cu tot. Dintre acestea 3785 (2370 letale şi 1415 neletale) sunt deţinute de persoane fizice, iar 773 (432 letale şi 203 neletale) sunt în posesia unor persoane juridice. Majoritatea deţinătorilor de arme sunt oameni responsabili care respectă regulile, dar există şi indivizi care se înarmează tocmai ca să fie mai de temut sau ca să comită infracţiuni. În timpul celor 62 de acţiuni şi 312 controale pe care le-au făcut pe parcursul anului 2013, poliţiştii au confiscat 71 de arme (43 letale şi 28 neletale) şi 319 cartuşe. De asemenea au fost constatate 166 de infracţiuni, din care 38 de braconaj şi a fost confiscată cantitatea de 517 kg carne de vânat.
C.M.