Iubitorii luptelor din județul Neamț și nu numai au posibilitatea să urmărească, în premieră, pe viu o gală de MMA, care va avea loc sâmbătă, 29 iulie, la sala Polivalentă din Piatra Neamț. Sub titulatura Gala RFX 27, evenimentul de la Piatra Neamț se va bucura de prezența celor mai renumiți luptători de MMA din România, care se vor bate în cușcă, cum ar fi Tolea Ciumac, Sandu Lungu, Dacul Gerula sau Diana Belbiță. Alături de vedetele deja consacrate, din show-ul de la Piatra Neamț nu vor lipsi nici luptătorii din noua generație, cum ar fi Nicolae Negumereanu, Corneliu Lascăr, Robert Orbocea sau Alexandru Radnev, care vor veni să arunce tribunele sălii Polivalente în aer.
„Ne bucură faptul că am reușit să încheiem un parteneriat cu Consiliul Județean Neamț, dar și cu mai multe cluburi din județ, astfel încât să putem promova prin toate canalele noastre media, atât județul Neamț cât și sportivii din această zonă“, a declarat Sebastian Vieru, managerul general al Promoției RFX.
Pe lângă luptele în cușcă propriu-zise, organizatorii promit mai multe surprize publicului care va fi prezent în seara de sâmbătă, 29 iulie, la sala Polivalentă. Biletele pentru RFX 27 se pot găsi în rețeaua Eventim, în magazinele Orange, Vodafone și la terasa de vară Ceahlăul.
Gala RFX 27 a început în acest an în luna aprilie, cu show-ul de la Brașov, urmează ca la finele acestei luni, Piatra Neamț să fie centrul de greutate al României, are o expunere în peste 25 de țări, și care ca principal scop promovarea sportivilor români și al sportului românesc. Municipiul Piatra Neamț va găzdui pentru a doua oară un astfel de eveniment, dedicat luptelor, după ce în 2011 a găzduit Gala K1 Local Kombat unde, printre alții, a participat și Sandu Lungu, prezent și la evenimentul se sâmbătă, care s-a luptat cu uriașul Bob Sapp. Arunci au mai luptat Cătălin Moroșanu, Ionuț Iftimoaie, Sebastian Ciobanu, Bogdan Stoica sau Ionuț „Pitbull“ Atodiresei. Cu acea ocazie a avut loc și inaugurarea sălii Polivalente, la data de 15 octombrie 2011.