„Avem drumuri județene modernizate, dar nu le valorificăm așa cum trebuie“

Alexandru Mihai*Așa consideră co-președintele ALDE Neamț, Alexandru Mihai, care atrage atenția asupra lipsei indicatoarelor rutiere pe unele drumuri județene

Lipsa indicatoarelor rutiere pe undele drumuri recent reabilitate poate fi periculoasă pentru oameni, aceasta este concluzia co-președintelui ALDE Neamț, Alexandru Mihai, care este și consilier județean. „Am constatat că sunt multe drumuri unde nu există indicatoare, unde trecerile de pietoni nu sunt anunțate din timp și chiar nu vreau să se întâmple tragedii pentru că noi nu luăm măsuri. Avem drumuri județene modernizate, dar nu le valorificăm așa cum trebuie. Pe drumul recent reabilitat Mărgineni – Piatra Neamț, în localitatea Izvoare, este o intersecție unde lipsește indicatorul care să ne arate că putem scurta cu mai bine de 10 kilometri traseul până la magazinul Dedeman, de dinaintea intrării în Piatra Neamț“, a declarat co-președintele ALDE Neamț, Alexandru Mihai, în cadrul conferinței de presă care a avut loc joi, 8 octombrie, la sediul ALDE Neamț.

Co-președintele ALDE Neamț este nemulțumit și de lipsa de reacție a celor din Consiliul Județean Neamț, susținând că a mai avut astfel de propuneri și în trecut, pe care le-a prezentat celor din legislativul nemțean, dar că au fost ignorate. În aceste condiții, Alexandru Mihai spune că va urma procedura legală, pe care trebuie s-o urmeze orice nemțean dacă vrea să-și vadă propunerea luată în seamă. „Propunerile mele din trecut nu au fost luate în seamă, așa că nu-mi mai rămâne decât să depun adrese scrise, ca orice om de rând, la registratură și sper ca așa să se rezolve problema. Nu știu unde intervine blocajul, dar cred că angajații din aparatele tehnice ale legislativului nu-și fac activitatea așa cum ar trebui“, a adăugat Alexandru Mihai.

Andreea AMARIEI