Avem Campionatul Balcanic

macsim si paisa
Municipiul Piatra Neamţ va găzdui, în premieră, în perioada 12 – 15 iunie, Campionatul Balcanic de telegrafie viteză, din cadrul radioamatorismului. Competiţia de la Piatra Neamţ, organizată de Direcţia pentru Sport şi Tineret a judeţului Neamţ, Clubul Sportiv Ceahlăul şi Primăria Piatra Neamţ, va fi găzduită de sediul DJST Neamţ şi va avea 3 probe, recepţie indicativă, trafic radio simulat şi transmitere. Şi-au anunţat prezenţa până acum la concursul balcanic de la Piatra Neamţ echipe din Bulgaria, Grecia, Macedonia, Serbia şi Turcia, iar România va fi prezentă cu două echipe, România A şi România B. Vor fi prezenţi aproximativ 55 de sportivi din zona balcanilor, iar echipa Ciprului a declinat invitaţia, motivând că Piatra Neamţ nu are aeroport, iar distanţa de străbătut de la Bucureşti este mult prea mare. Secţia de radioamatorism de la CS Ceahlăul va avea 5 sportivi în cele două loturi complete ale României, Mihaela Macsim care va concura în competiţia rezervată junioarelor 2, Mihai Airinei, care va evolua la seniori, şi Ionel Emilian, la seniori 2. Toţi aceşti 3 sportivi vor face parte din echipa A a României. Mihai Nicolăescu, la juniori 2, şi Radu Nistor, la seniori, vor face parte din echipa B a României. Campionatul Balcanic de la Piatra Neamţ se va desfăşura la mai multe categorii de vârstă, juniori 1 şi 2, respectiv seniori 1 şi 2, atât la masculin cât şi la feminin. Vineri, 13 iunie, la Hotelul Central Plaza, va avea loc deschiderea oficială a Campionatului Balcanic de telegrafie viteză, unde vor fi prezenţi şi reprezentanţi au Federaţiei Române de specialitate. Cea mai valoroasă sportivă de la CS Ceahlăul, cu şanse mare la cucerirea mai multor medalii, este Mihaela Macsim, care în luna noiembrie va împlini 16 ani. Eleva antrenorului Gheorghe Paisa este încă junioară 2, şi are o carte de vizită impresionantă la această vârstă, după ce anul trecut a cucerit 3 medalii de bronz la campionatele europene, două medalii de bronz la campionatele mondiale şi a devenit campioană balcanică la Lovech, în Bulgaria. Gheorghe Paisa, antrenorul lotului A al României, şi totodată principalul organizator al competiţiei de telegrafie viteză de la Piatra Neamţ, speră ca Campionatul Balcanic să fie o reuşită.
Rep: Domnule Paisa, aţi reuşit să aduceţi Campionatul Balcanic la Piatra Neamţ, ce reprezintă pentru comunitate găzduirea unei astfel de competiţii?
G.P: Pentru Piatra Neamţ va reprezenta o mare sărbătoare, mai ales că în istoria radioamatorismului şi a telegrafiei viteză, Piatra Neamţ are un loc aparte prin cele 5 recorduri mondiale ale lui Bogdan Buzoianu şi multiplele titluri de campion mondial şi campion european. Şi, pentru ca un fel de experienţă pentru ţările din Balcani, au vrut să vadă cum se face radioamatorism la Piatra Neamţ. Este şi o mândrie pentru mine, ca organizator, pentru că am reuşit să arăt şi oraşului Piatra Neamţ performanţele şi ceea ce facem noi la telegrafia viteză.
Rep: Ce propune organizarea unui astfel de concurs, care va fi în premieră la Piatra Neamţ?
G.P: Este destul de dificil să organizezi un astfel de concurs, mai ales în perioada de criză financiară prin care trecem. Totul este pe bani dar, pentru mine ca organizator, va fi foarte greu pentru că voi fi şi antrenor pentru sportivii de la CS Ceahlăul, antrenor pentru lotul naţional A, dar şi ca organizator gazdă, trebuie să am grijă ca toţi participanţii să se simtă bine. Eu cred că vom face faţă, avem un grup de oameni care au muncit şi muncesc bine, o echipă destul de închegată, care suntem deja familiarizaţi cu organizarea competiţiilor mari şi sperăm să ne descurcăm foarte bine şi să ieşim onorabil din această acţiune.
Rep: Mai e aproximativ o săptămână până la încerea competiţiei, sunteţi pregătit din toate punctele de vedere pentru primirea oaspeţilor?
G.P: Suntem foarte bine pregătiţi. Partea de cazare şi de organizare este cea mai uşoară, cel mai greu este să facem faţă competiţiei.
Rep: Va fi un concurs select cu echipe puternice din zona Balcanilor, care ar fi principalii contracandidaţi ai României la locul întâi?
G.P: După plecarea lui Bogdan Buzoianu din lotul României, Bulgaria a preluat ştafeta recordurilor mondiale, au record mondial şi la masculin şi la feminin, sunt deţinătorii actuali ai acestor recorduri. Dacă vin cu echipă completă va fi foarte greu pentru echipa României de a obţine locul întâi. Noi ne dorim şi sperăm din tot sufletul să cucerim locul întâi, pentru că istoria sau rezultatele din ultimii ani ne obligă fim cei mai buni. Ca obiectiv avem locul întâi, dar nu sunt de neglijat cei din Bulgaria, iar o formă asccendentă o au sportivii din republica Moldova, pe care i-am marginalizat la Campionatul Mondial din 2013, şi care ne-am trezit că au bătut chiar sportiva de la CS Ceahlăul. Deci sunt echipe care, dacă îşi pun mintea tare, ne vor face probleme. Obiectivul principal al României este cel puţin un loc întâi la echipe, acolo este supremaţia.
Rep: Sunt 5 sportivi de la Piatra Neamţ, au şanse aceştia să urce pe podium, sau să aducă puncte pentru cele două echipe ale României?
G.P: Sigur că da. Baza cea mai mare este Mihaela Macsim, care este locul 3 mondial şi, având în vedere că lipsesc Rusia şi Belarus, ţările care ne toacă şi nu ne lasă să ne apropiem de locul întâi, şi având experienţa de anul trecut de la Campionatul Balcanic când Mihaela a fost campioană balcanică, cred că este singura noastră speranţă pentru această competiţie.
Rep: Apropo de Mihaela Macsim, ia a mai participat anul acesta la vreun concurs?
G.P: Nu a avut unde să se pregătească pentru că toate competiţiile de telegrafie viteză de abia acum încep. După concursul de la Piatra Neamţ, pe 2 – 6 iulie se va desfăşura Campionatul European din Polonia, iar apoi, între 12 şi 16 septembrie, va avea loc Campionatul Mondial din Muntenegru.
Rep: Ca şi organizator, ce vă doriţi cel mai mult de la acest Campionat Balcanic?
G.P: Dorinţa mea este ca toată lumea să se simtă bine, competiţia să se desfăşoare normal şi bineânţeles ca orgoliu România să fie pe prima treaptă a podiumului.