Prin apel la 112, sâmbătă, pompierii au fost înștiințati despre producerea unui incendiu la un autoturism pe DC 15 C, pe raza comunei Bodești. La locul solicitării s-au deplasat pompierii pietreni cu o autospecială de stingere și pompierii voluntari din cadrul SVSU Bodești cu autospeciala din dotare. Incendiul s-a manifestat generalizat la nivelul unui autoturism. Forțele de intervenție au localizat și lichidat incendiul. Nu au fost victime. Scurtcircuitul electric a fost cauza probabilă de producere a acestui incendiu.