Autoturism ars de la o ţigară

INCENDIU O ţigară aruncată nestinsă într-un tomberon din cartierul Precista, din Piatra Neamţ, a provocat, duminică, un incendiu care a afectat şi un autoturism parcat aproape de containere. Fumul gros a fost văzut de locatarii unui bloc de pe strada Alexandru Lăpuşneanu, situat lângă europubelele fumegânde. Oamenii au sunat imediat la 112 şi au chemat pompieri, îngrijoraţi de flăcările care erau tot mai aproape de maşinile parcate alături, dintre care un Peugeot mai avea un pic şi ardea.

Cu puţin înainte de amiază, un echipaj de militari de la detaşamentul din Piatra Neamţ a ajuns cu o autospecială la faţa locului şi în câteva minute a lichidat flăcările. „Când au ajuns militarii, ardeau cele două europubele şi exista riscul ca incendiul să se extindă la un autoturism parcat în apropierea acestora, având în vedere că tripla spate-stânga a autoturismului era deja deformată din cauza temperaturii, iar vopseaua de pe cupola şi capota maşinii era degradată de scânteile provenite de la incendiu”, a declarat sublocotenentul Andrei Grancea, ofiţerul de presă al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Neamţ. Aşa stând lucrurile, pompierii au acţionat pentru protejarea autoturismului şi în scurt timp au stins incendiul. „Autoturismul, evaluat la circa 15.000 de lei, a fost protejat, au ars două europubele ce conţineau deşeuri de hârtie şi plastic. Cauza probabilă a incendiului este fumatul în locuri nepermise”, a mai spus ofiţerul de presă al ISU.

Cristina IORDACHE