Autoritățile au intrat în frisonul alegerilor

CJ alegeri1* La 5 iunie, primele alegericu sistem informatic de monitorizare a prezenței la vot și de prevenire a votului ilegal

Prefectura, Consiliul Județean Neamț, primari și secretari ai unităților administrativ-teritoriale din județ au participat, ieri, la prima instruire organizată pentru pregătirea scrutinului din 5 iunie 2016. Prezentarea legislației referitoare la pregătirea și desfășurarea alegerilor pentru primari, consilieri locali și consilieri județeni a fost asigurată de către membrii Comisiei Tehnice Județene, din care fac parte prefectul județului, Niculina Dobrilă, în calitate de președinte, iar subprefectul Gheorghe Neculae, secretarul județului Daniela Soroceanuși șefii a treisprezece instituții publice nemțene sunt membri. „Am folosit această primă instruire pe tema alegerilor din iunie pentru a distribui o ediție specială a Monitorului Oficial al județului Neamț, care cuprinde actele administrative referitoare la organizarea procesului electoral din data de 5 iunie 2016. Câte un exemplar din această publicație a ajuns la fiecare primar și secretar de primărie din județși la fiecare dintre participanții la instruire“, a declarat Emilia Arcan, președintele Consiliului Județean Neamț, la finalul respectivei ședințe.

La instruire au mai fost convocațimembrii Comisiei Tehnice Județene, reprezentanți ai biroului teritorial al Autorității Electorale Permanente și ai Grupului Tehnic de Lucru și reprezentanții tuturor autorităților publice locale din județ.

Instituții implicate

Au avut intervenții pe probleme specifice alegerilor, fiecare în domeniul său de activitate, reprezentanți ai: biroului teritorial al Autorității Electorale Permanente,Serviciului de Telecomunicații Speciale, Inspectoratului Județean de Poliție, Inspectoratului Județean de Jandarmi, Inspectoratului pentru Situații de Urgență și ai Instituției Prefectului.

„Sunt câteva noutăți legislative și aș aminti doar câteva dintre ele. Este primul proces electoral în care se va implementa un sistem informatic de monitorizare a prezenței la vot și de prevenire a votului ilegal. În fiecare secție de votare va fi prezent un operator de calculator, iar desemnarea președinților birourilor electorale ale secțiilor de votare și a locțiitorilor acestora se face prin tragere la sorți computerizată, din rândul membrilor Corpului experților electorali“, a precizat prefectul Niculina Dobrilă. (M.O.T.)