AU NĂVĂLIT! Îmbolnăviri cu infecţii respiratorii şi pneumonie

De la o săptămână la alta, numărul cazurilor de îmbolnvărire cu infecţii respiratorii şi pneumonie a crescut simţitor, în special în rândul copiilor, aceştia fiind cei mai expuşi în colectivităţi, transmit epidemiologii Direcţiei de Sănătate Publică Neamţ. Astfel, în ultima săptămână de supraveghere epidemiologică, numărul total de cazuri de infecții respiratorii acute ( IACRS) a fost de 1754, cu un număr de 16 internări, marcând o uşoară tendinţă de creştere față de cel înregistrat în săptămâna precedentă, când au fost infectaţi 1517 de nemţeni, 14 dintre ei fiind internaţi pentru tratament sub supraveghere medicală. Totodată, numărul de pneumonii raportate a fost de 399, cu un număr de 95 internari (faţă de 327 cazuri, cu 85 internări săptămâna precedentă). „Ratele de incidenţă cele mai crescute pentru IACRS se înregistrează la grupa de vârsta 2-4 ani , iar pentru pneumonii la grupa de vârstă 0-1 an. Nu s-au înregistrat cazuri clinice compatibile cu diagnosticul de gripă”, ne-a declarat dr. Mirela Grădinaru, purtătorul de cuvânt al Direcţiei de Sănătate Publică Neamţ. Reprezentanţii DSP Neamţ au mai precizat că medicii de familie continuă imunizarea antigripală. Până la data de 30 noiembrie 2018 au fost vaccinate antigripal 30.246 persoane din grupele la risc, de pe teritoriul judeţului, cu vaccin distribuit de Ministerul Sănătății. La nivelul judeţului Neamţ mai există în stoc un număr de 4554 doze de vaccin gripal, din care 1220 doze DSP Neamţ şi 3334 doze în teritoriu. Medicii recomandă populaţiei ca, în această perioadă cu fluctuaţii frecvente de temperatură, să respecte măsurile nespecifice de prevenire a gripei care constau în evitarea aglomeraţiilor; evitarea contactului cu persoanele bolnave; păstrarea distanţei faţă de persoanele bolnave care tuşesc sau strănută; folosirea şerveţelelor în caz de tuse sau strănut şi aruncarea acestora la coşul de gunoi după utilizare; spălarea frecventă, cu apă caldă şi săpun, a mâinilor după ce strănutăm, tuşim, ne suflăm nasul şi înainte de a mânca; creşterea rezistenţei generale a organismului prin consumul alimentelor bogate în vitamina C (fructe, legume); aerisirea încăperilor (săli de clasă, dormitoare); îmbrăcăminte corespunzătoare sezonului; evitarea staţionării în frig timp îndelungat. „Recomandăm populației să asculte sfatul medicilor, să respecte regulile de igienă pentru evitarea îmbolnăvirilor prin viroze respiratorii și să consume alimente bogate în proteine, fructe și legume. De asemenea, în cazul simptomelor de răceală, trebuie evitată automedicația și este recomandată consultarea medicului de familie”, a conchis dr. Grădinaru.

Geanina NICORESCU