*Tâlharii și victima sunt vecini
Doi frați, de 20 și 24 de ani, din Tămășeni, au fost găsiți de polițiști tocmai în Capitală, acolo unde se ascundeau în urma unui jaf comis exact acum o lună.
Anchetatorii știau cine sunt autorii tâlhăriei din seara de 12 aprilie 2016 și de atunci i-au căutat, până când au dat de urma lor, după ce cei doi suspecți își găsiseră de muncă pe un șantier, în București. Luni, o echipă de la Poliția Rurală Săbăoani a mers în Capitală și i-a săltat pe cei doi tineri, cercetați pentru tâlhărie calificată. „În ziua de 9 mai 2016, o echipă operativă din cadrul Secției de Poliție Rurală Săbăoani s-a deplasat în municipiul București unde au depistat doi tineri de 20 și 24 de ani, ambii din Tămășeni, bănuiți de săvârșirea infracțiunii de tâlhărie. În urma investigațiilor și a activităților de cercetare penală desfășurate, s-a reușit identificarea persoanelor bănuite de săvârșirea faptei, însă acestea au părăsit imediat județul, fiind localizate și depistate ulterior“, a declarat subinspectorul Elena Bulgărea, ofițerul de presă al Poliției Neamț.
Bătrânul a reclamat a doua zi după ce a fost jefuit de vecini, iar de atunci polițiștii au făcut cercetări care în cele din urmă i-au condus spre cei doi frați. S-a stabilit că în seara de 11 aprilie, în jurul orei 23, suspecții au intrat peste vecin în casă și prin amenințare și violență i-au furat bătrânului economiile (suma de 3.060 lei) și mai multe file CEC. Frații au putut acționa nestingheriți, întrucât aveau un complice care a stat „de șase“ în acea noapte. Și acesta a fost identificat de polițiști. „Ulterior, în urma extinderii cercetărilor, un alt tânăr de 19 ani, din Tămășeni, este bănuit că ar fi participat la săvârșirea infracțiunii prin asigurarea perimetrului comiterii faptei“, a mai spus ofițerul de presă.
Polițiștii au luat măsura reținerii celor trei tineri pentru 24 de ore, urmând să fie prezentați instanței de judecată din Roman cu propunere de arestare preventivă.
Cristina IORDACHE