Au început înscrierile pentru adminterea la Universităţile de Medicină şi Farmacie din ţară

EPSON DSC pictureAbsolvenţii nemţeni care doresc să urmeze o carieră în medicină se pot înscrie, până pe 17 iulie, sau până pe 20 iulie, după caz, pentru admiterea la universităţile de profil din ţară. Înscrierile au început din 13 iulie, iar admiterea este programată pe 22 iulie.

La UMF „Carol Davila” Bucureşti se mai pot depune dosare până pe 17 iulie 2015, între orele 9:00- 15:00. Înscrierea candidaţilor se va face la secretariatele facultăţilor, respectiv pentru Facultatea de Medicină – Bulevardul Eroilor Sanitari, nr. 8, sector 5, pentru Facultatea de Medicina Dentara – Calea Plevnei, nr. 19, sector 5, pentru Facultatea de Farmacie – str. Traian Vuia, nr. 6, sector 1 şi pentru FMAM – Bdul Eroilor Sanitari, nr. 8, sector 5. UMF „Iuliu Hatieganu” Cluj-Napoca îşi aşteaptă concurenţii până pe 18 iulie 2015, la Biroul de înscrieri, din strada L. Pasteru, nr. 6, Cluj-Napoca. La UMF „Victor Babeş” Timişoara, înscrierea candidaţilor la concursul de admitere, respectiv depunerea dosarului de înscriere de către candidaţi la ghişeul de înscriere, verificarea conţinutului dosarului şi validarea înscrierii de către personalul universităţii, se va desfăşura până pe 17 iulie 2015, zilnic între orele 9.00 – 14.00, în locaţiile stabilite la pct. II.2 din Regulamentul de admitere, respectiv la Facultatea de Medicină, la Facultatea de Medicină Dentară ori la Facultatea de Farmacie.

Înscrierea candidaţilor la specializările Asistenţă medicală generală (Lugoj) şi Asistenţă de Farmacie (Lugoj) se efectuează la sediul central al universităţii, în locaţiile şi perioada înscrise în Regulamentul de admitere.

La UMF Targu Mureş înscrierile au loc până la data de 17 iulie, iar pentru candidaţii care întâmpină dificultăţi în utilizarea portalului, în perioada 13 – 17 iulie 2015, între orele 8:00 – 14:00, universitatea pune la dispoziţie o sala dotată cu aparatură necesară înscrierii online, de unde au posibilitatea să se înscrie şi unde beneficiază de asistenţă din partea personalului secretariatelor. Cei care nu se înscriu on-line, ci la sediul universităţii, au de achitat o taxă suplimentară de 100 de lei. Până pe 16 iulie, pentru asistenţă tehnică va fi disponibil un Call Center, număr de accesare 0265208948, la care candidaţii pot apela pentru lămuriri tehnice, în zilele de 15 şi 16 iulie 2015, între orele 9:00 – 17:00 şi în 17 iulie, între orele 9:00 – 14:00.

Faţă de alte universităţi, UMF „Gr. T. Popa” Iaşi are un program prelungit pentru înscrieri, astfel încât până pe 17 iulie se pot depune dosarele zilnic, între orele 9 şi 14, iar pe 18 şi 19 iulie se pot face înscrieri între orele 9 şi 12. Pentru mai multe informaţii, poate fi accesat site-ul oficial al adminterii.

UMF Craiova are printre cele mai mari perioade acordate înscrierilor, respectiv de pe 13 iulie până pe 20 iulie, între orele 10:00-14:00 (inclusiv sâmbăta şi duminica), la adresele care se regăsesc pe site.

Taxele de înscriere la universtăţile de medicină din ţară variază între 200 şi 250 de lei. În funcţie de profil, universităţile din ţară percep taxe începând de la 100 de lei. Desigur, pe lângă taxa de înscriere, solicitantul trebuie să obţină o serie de acte medicale de la medicul de familie şi nu numai, care să certifice starea de sănătate, documente eliberate contracost.

Geanina NICORESCU