Dumitru Lăcătușu (41 de ani), alias Paraipan și Budeș Copoț (35 de ani) alias Gutui fac câțiva ani de închisoare pentru ultraj. Ieri, Curtea de Apel Bacău le-a respins contestațiile, astfel că rămân cu pedepsele date de Judecătoria Târgu Neamț în acest dosar. Paraipan are de executat 1 an și 4 luni plus 1.372 de zile, iar Gutui are o pedeapsă de 1 an și 8 luni plus 915 zile de închisoare. Nici o instanță nu i-a dat crezare lui Lăcătușu, care a încercat să convingă judecătorii că el nu a dat cu pietre în polițiști în curtea judecătoriei, ci „a scos polițista dintre țigani“.
Fapta pentru care cei doi au fost condamnați acum s-a petrecut în luna mai a anului 2013, în curtea Judecătoriei Târgu Neamț. O rudă de-a lor, Vasile Lăcătușu, a fost adusă la instanță pentru arestare și toate neamurile au fost prezente la „eveniment“. Când l-au văzut scos din judecătorie cu cătușele pe mâini, cei aproximativ 20 de frați, veri, unchi și alte rubedenii ai inculpatului au sărit la polițiști cu pietre și abia mașina jandarmeriei i-a potolit. Dintre toți, au fost prinși trei, dintre care unul a fost ulterior eliberat, iar Paraipan și Gutui au fost apoi arestați și trimiși în judecată. Ironia face ca cel pentru care i-au amenințat pe polițiști cu moartea să fi fost eliberat la scurt timp.
În schimb, necazurile penale ale lui Dumitru Lăcătușu au continuat. În arest preventiv fiind, el a convins familia că nu poate sta după gratii și a strâns peste 10.000 de euro pentru a obține eliberarea. Numai că de aici i s-a tras un alt dosar penal, pentru cumpărare de influență, în care i-a implicat pe alți patru membri de familie. Dosarul este pe rolul Tribunalului Neamț, ieri fiind un nou termen în proces. (C.I.)