I-au confiscat lemnul pentru că a încurcat zilele

15/02/2018

Ziua de marţi, 13 februarie, a fost una cu ghinion pentru un bărbat în vârstă de 60 de ani, din Cordun. Omul a fost oprit în trafic de poliţişti, pe DC 54, în localitate, în timp ce conducea o autoutilitară care transporta material lemnos fără documente legale. Avizul de însoţire prezentat avea termenul de valabilitate expirat din ziua anterioară. Şoferul a fost sancționat, iar cantitatea de lemn- confiscată. “Acesta a fost sancţionat contravenţional conform Legii 171/2010, iar cantitatea de 2,5 mc material lemnos a fost confiscată de poliţişti, fiind lăsată în custodia Ocolului Silvic Roman”, a declarat inspectorul Elena Bulgărea, purtătorul de cuvânt al IPJ Neamţ.

Geanina NICORESCU