* Atleta pietreană şi-a făcut obiectivul de sală la 3000 de metri cu un nou record personal
Vanda Sipoş a îmnceput promiţător noul sezon. Până la primele finale, tânăra atletă de la CS Ceahlăul aleargă din ce în ce mai bine în concursurile de pregătire. La ultima competiţie, Memorialul Dorin Melinte, desfăşurată la Bacău, pietreanca de 17 ani a reuşit să-şi îndeplinească obiectivul pentru iarnă şi să coboare sub 10 minute la 3000 de metri. Vanda a câştigat proba cu 9:57.30 metri, înregistrând un nou record personal.
„Este o coborâre semnificativă. La precedentul concurs, a avut 10:14. Era obiectivul nostru de timp, să coborâm sub 10 minute şi mai avem un concurs, până la finale, să îl confirmăm”, a declarat antrenoarea atletei pietrene, Iulia Negură-Oltean.
Vanda Sipoş a progresat şi la 1500 metri, de la concursul trecut, desfăşurat tot la Bacău, la jumătatea lunii ianuarie, când a alergat distanţa în 4:38.97. Pietreanca a câştigat proba la Memorialul Melinte cu 4:37.65, de asemenea cel mai bun rezultat personal.
Rezultatele Vandei sunt net superioare celor care s-au înregistrat în prima etapă a Campionatului Naţional pentru junioare II, la Bucureşti,desfăşurată tot week end-ul trecut, dar lupta directă se va da peste trei săptămâni, când au loc finalele. Atleta Ceahlăului va face cele două probe, 1500 şi 3000 metri, la Naţionalele indoor, dar ea a fost inclusă în lotul României de junioare II pentru proba de 2000 obstacole, în care este vicecampioană naţională.
Cu rezultate bune au mai concurat la Bacău Raluca Aparaschivei- LPS Ceahlăul P. Neamţ (record poersonal la 1500 metri), Florentina Baghiu- LPS Ceahlăul (locul 4 la 400 metri), Cătălina Iancu- LPS Ceahlăul (locul 6 la 1500 metri), Răzvan Andrei- CS Ceahlăul (1:56.46 la 800 metri).
În concursul de aruncări, Diana Ţigănaşu s-a clasat a doua la junioare III, în proba de greutate, cu 10,19 metri, iar Ionuţ Huţanu a ocupat aceeaşi poziţie, la juniori II, cu 12,46 metri.