Atletism: Se întrece în recorduri naţionale

* Lenuţa Burueană a început sezonul la junioare II, ieri, cu un nou record naţional la greutate

Lenuţa Burueană a confirmat, în debutul de sezon la junioare II, că este invincibilă cu bila de 3 kilograme. Tânăra aruncătoare de la CS Ceahlăul- LPS Piatra Neamţ a stabilit un nou record naţional la greutate, în sală: 16,17 metri. Cu acest rezultat, atleta pietreană a câştigat detaşat prima etapă a Campionatului Naţional pentru juniori II, desfăşurată la Bucureşti. Ultimul record al aruncătoarei de 17 ani data din 15 decembrie 2012, 15,72 metri, stabilit la Bacău.

„Este o creştere din toate punctele de vedere şi suntem mulţumiţi de rezultate. Trebuie să mai lucrăm însă la tehnică. Nu intră cu toată forţa în concurs”, a apreciat antrenorul pietrencei, Dan Cojocaru, la finalul concursului de ieri.

Din 6 încercări, sportiva de la CS Ceahlăul- LPS a avut 4 în jurul cifrei 16. A doborât recordul încă de la prima aruncare, cu 16,03 metri, apoi a mai dat 16 metri, 15,93 şi 16,17 metri.

„Începe să se cunoască experienţa competiţională. Nu are nevoie de o rivalitate foarte puternică pentru a se motiva. Oricum, a fost un concurs bun, care îi face bine şi moral”, a mai declarat antrenorul atletei.

Pentru cei doi, care se pregătesc din ianuarie la Slănic Prahova, urmează trei finale de Campionat Naţional. În următoarele două week end-uri, Lenuţa Burueană va arunca la Campionatele Naţionale pentru Seniori şi Tineret (8-9 februarie), Juniori I (15-16 februarie), iar pe 24 februarie va concura la finalele pentru juniori II, găzduite de Bacău.