Atletism: I-a mai ieşit un record

* Lenuţa Burueană a „mutat” noul record naţional de greutate la 15,72 metri

Lenuţa Burueană a mai reuşit un record naţional, al patrulea din acest an, la junioare 2. Atleta de la LPS- Ceahlăul Piatra Neamţ a aruncat bila la 15,72 metri, sâmbătă seară, la Cupa Bistriţei. A obţinut cel mai bun rezultat al sezonului din a treia încercare, dar a dat semne de record încă de la prima aruncare.

„Este un rezultat normal. Ne aflăm în etapă pregătitoare, cu volum mare de muncă, iar dacă lucrurile vor evolua ca până acum, se poate şi mai bine. Ea este într-o evoluţie continuă, pe care o dă şi creşterea biologică”, a declarat antrenorul atletei, Dan Cojocaru.

Noul record face parte din planul de pregătire pentru sezonul viitor, în care aruncătoarea va participa la Campionatele Mondiale de juniori II şi vrea să concureze şi la Campionatele Europene ale juniorilor mari.

„Am dorit recordul, dar tot ca pe un mijloc de pregătire. Mă bucur că am putut încheia fericit acest sezon la greutate”, a mai declarat antrenorul tinerei atlete.

Absenţa unor rivale apropiate de valoarea sa nu a împiedicat-o pe Lenuţa Burueană să se ambiţioneze pentru acest nou record. Este obişnuită să concureze cu ea însăşi, dar de această dată a fost foarte motivată încă de acasă. Înainte de a arunca la Bacău, atleta de 16 ani a fost premiată la Gala excelenţei învăţământului nemţean, unde a fost felicitată şi încurajată de inspectorul şcolar general Viorel Stan.

„Mi-a spus că au impresionat-o aceste încurajări şi se va strădui să nu dezamăgească”, a mai spus antrenorul Dan Cojocaru.

Iar atleta s-a ţinut de cuvânt cu acest 15,72, cu aproape jumătate de metru mai bun decât precedentul rezultat. De la Bacău, aruncătoarea şi antrenorul ei, Dan Cojocaru, împreună cu directorul CS Ceahlăul, Valentin Gavril, au plecat la Agenţia Naţională Anti-Doping. O echipă i-a aşteptat până spre miezul nopţii de sâmbătă pentru ca sportivei să i se recolteze probe pentru testare. Fără aceasta, recordul naţional nu este omologat.