Atletism: Alo, facem record!

* Lenuţa Burueană vrea să încheie sezonul de iarnă cu un nou record naţional

Înaintea Cupei de iarnă la aruncări lungi, care a fost reprogramată pentru săptămâna viitoare, din cauza vremii. Lenuţa Burueană, de la CS Ceahlăul- LPS Piatra Neamţ,  va arunca, în această după-amiază, la Cupa Bistriţei, organizată la Bacău. Este ultimul concurs indoor din 2012, iar pentru a-l face mai motivant, tânăra atleă pietreană şi-a propus să înregistreze un nou record naţional la greutate.

„Am anunţat deja la Agenţia Naţională Antidoping că s-ar putea să venim. Trebuie să i se recolteze probe în câteva ore de la înregistrarea rezultatului, altfel nu este omologat recordul. În capitală, ar fi fost mai simplu, pentru că îşi trimite Agenţia oamenii. Dacă face record, mergem noi la Bucureşti”, a declarat directorul CS Ceahlăul, Valentin Gavril.

Lenuţa Burueană vrea să doboare recordul la junioare II, pe care l-a corectat de trei ori în acest sezon. Prima dată a reuşit în ianuarie 2012, când a aruncat bila la 15,05 metri, apoi în februarie, cu 15,14 metri. La Naţionalele de sală, în martie, a aruncat 15,34 metri şi a devenit campioană de junioare II. Până anul acesta, cel mai bun rezultat era de 14,95 metri, record care rezista din 13 decembrie 1981.

La Bacău, concursul de sală începe în această după-amiază şi se încheie mâine. De la Piatra Neamţ, participă 24 de atleţi, de la CS Ceahlăul şi LPS Piatra Neamţ.

Lenuţa Burueană va concura şi săptămâna viitoare, la Cupa de iarnă la aruncări lungi, care se va desfăşura la Bucureşti. Este o competiţie în aer liber, la care pietreanca de 16 ani va arunca discul.

În competiţiile oficiale ale lui 2012, aruncătoarea, componentă a lotului naţional, a reuşit următoarele performanţe: dublă campioană naţională la junioare 2, disc şi greutate, două medalii de argint la junioare 1, greutate, dublă campioană naţională la junioare 1, disc, patru medalii de bronz la tineret, disc şi greutate, campioană (greutate) şi vicecampioană (disc) balcanică.