Având în vedere că de obicei, la începutul lunii mai, un număr mare de persoane petrec zilele libere „în natură, la iarbă verde”, medicii consideră util să transmită către populaţie recomandări pentru a preveni înţepăturile de căpuşe şi consecinţele neplăcute şi uneori grave ale acestora.
Astfel, specialiştii recomandă evitarea, pe cât posibil, a zonelor infestate cu căpuşe. Dacă totuşi ieşim în parc sau în spaţii deschise, este bine să purtăm haine de culori deschise care să protejeze braţele şi picioarele. Culoarea deschisă ajută prin contrast la identificarea uşoară a căpuşelor. Se recomandă, de asemenea, purtarea pantalonilor lungi şi a tricourilor, bluzelor sau cămăşilor cu mâneci lungi. Este indicat ca încălţămintea să nu fie prevăzută cu decupaje.
Se recomandă aplicarea repetată la 1-3 ore a unui spray pentru insecte (cu dietiltoluamidă) pe pielea expusă (mâini, braţe, antebraţe, ceafă) sau a unui insecticid (cu permetrin) pe pantaloni, manşete, ciorapi şi pe mâneci.
În cazul unei activităţi lucrative sau recreative într-o zonă cu risc (cu animale care pot fi parazitate de căpuşe şi cu arbuşti şi vegetaţie bogată) se recomandă examinarea la câteva ore a întregii suprafeţe a corpului, fără a neglija zonele cu păr, pentru a observa căpuşe ataşate de piele sau păr. Căpuşele se pot ataşa şi fixa oriunde pentru a se hrăni cu sânge, fără a provoca disconfort în timpul hrănirii.
Căpuşele se scot imediat, fără întârziere, evitând strivirea acestora. De regulă căpuşele sunt foarte mici, fiind în stadiul de larvă sau de nimfă. Se scot prin tracţiune uşoară şi continuă cu o pensetă aplicată cât mai aproape de piele, astfel încât să se evite rămânerea de părţi ale aparatului bucal al căpuşei în piele. Când se îndepărtează căpuşele de pe om sau de pe animal se vor proteja mâinile cu mănuşi, ori cu părţi din îmbrăcăminte, cu o pânză sau tifon. Spălaţi imediat zona afectată după extragerea căpuşei cu apă şi săpun şi dezinfectaţi zona cu alcool sanitar (spirt). Se poate aplica şi un unguent cu antibiotic cu spectru larg.