Atenție! Hoațele din Roman preferă zona supermarketurilor

jJandarmii romașcani au prins sâmbătă alte două fete în vârstă de 12 ani care au buzunărit un bărbat, pe care l-au lăsat fără banii și actele din portmoneu. Hoațele au acționat tot în zona supermarketului de pe strada Oituz, zona preferată de găștile de minori care în ultima vreme agasează romașcanii. Două din cele patru fete care l-au atacat pe bărbat au scăpat cu fuga. „Sâmbătă, 16 ianuarie, în jurul orei 16, jandarmii de la Detașamentul 4 Roman, care executau misiunea de patrulare pe raza municipiului Roman, au prins în flagrant, pe strada Oituz, două persoane minore de sex feminin, cu vârsta de 12 ani, care au sustras de la un bărbat un portofel în care erau bani și documente“, ne-a declarat locotenentul Marius Gămănuț, ofițerul de presă al Jandarmeriei Neamț.

Victima și-a recuperat bunurile, iar fetele au fost conduse la sediul Poliției municipiului Roman pentru continuarea cercetărilor în dosarul de furt calificat ce a fost deschis.

Incidentul din week-end vine la numai două zile după ce alte cinci fete cu vârste cuprinse între 10 și 12 ani au fost prinse în flagrant de jandarmii romașcani tot în aceeași zonă și cam pe la aceeași oră, în timp ce sustrăgeau portofelul unei femei. Se vede că „modelul“ Orlando-Neda prinde teren și în Roman.

Jandarmeria Neamț recomandă încă o dată cetățenilor să dea dovadă de responsabilitate și promptitudine în cazul în care sesizează comiterea unor astfel de fapte și îi sfătuiește să fie mult mai atenți în spațiul public atât la bagajele pe care le transportă, cât și la bunurile pe care le poartă asupra lor.

În cazul în care sunteți victime ale unor astfel de infracțiuni, încercați să rețineți cât mai multe semnalmente ale autorului și sesizați de îndată oamenii legii prin apelul unic de urgență 112, mai spune lt. Marius Gămănuț. C.I.