Casa Județeană de Pensii Neamț, urmează să fie numită Pol de competență pentru soluționarea cererilor de pensie ale cetățenilor români, indiferent de locul de ședere inițial în România, care au rezidența și lucrează în Italia, Regiunea Lombardia -ce aparțin de Sediile Provinciale Montova, Pavia, Sondrio, Varese, Monza. “În mod obligatoriu, în temeiul legal invocat în prezenta, cetățenii români care lucrează legal, au rezidența într-o altă țară membră UE decât România și beneficiază de asigurări sociale în acea țară, vor depune cererea de pensionare la instituția cu atribuții în domeniu din țara de resedință. În vederea instrumentării cererilor, această instituție va transmite cererea însoțită de documentația necesară către Casa de Pensii desemnată Pol de Competență, și nu la Casa de Pensii pe a cărei rază teritorială a locuit persoana în România. Subliniem că persoanele nu trebuie să vină în țară să depună cererea, pentru că în baza Regulamentului UE, instituțiile din fiecare țară comunică direct, între ele, și ulterior, transmit și persoanei decizia de admitere sau de respingere a cererii” a precizat Oana Fodor, inspector în cadrul Casei Judeţene de Pensii Neamţ. Potrivit reprezentantului CJP Neamţ, se pot adresa în vederea depunerii cereri de pensionare, direct Casei de Pensii Neamț, doar persoanele care au locul de ședere obișnuit în județul Neamț, care au revenit definitiv în țară. Aceste persoane vor trebui să completeze sub sancțiunea prevederilor Codului Penal, o declarație pe proprie răspundere, din care să rezulte că domiciliază în România. În cursul anului 2018 Casa Județeană de Pensii Neamț a emis 561 decizii de stabilire sau recalculare a unor drepturi de pensie comunitară.
Geanina NICORESCU