* Începuturile poștei române sunt reprezentate de: calul de olac, menzilul, diligența, „brașovencele“ și mărcile poștale *Clădirea Poștei Române din Piatra Neamț este monument de patrimoniu
Pe data de 9 octombrie este sărbătorită Ziua Mondială a Poștei, dedicată activității de curierat a poștașilor. Ziua Mondială a Poștei este sărbătorită de peste 150 de țări, administrațiile poștale lansând emisiuni filatelice dedicate acestei date sau noi servicii poștale, organizând festivități și evenimente speciale, precum și conferințe și seminarii cu specific poștal și filatelic.
Serviciul poștal a fost înființat în 1874, sub denumirea de Uniunea Generală a Poștelor, patru ani mai târziu schimbându-și numele în Uniunea Poștală Universală, prin semnarea Tratatului de la Berna de către cei 22 de membri fondatori, între care se număra și George Lahovari, directorul general al Poștelor și Telegrafului.
Scurt istoric al Poștei Române
Pe teritoriul României, serviciul poștal a fost introdus imediat după cucerirea Daciei de către Imperiul Roman. După retragerea aureliană, poșta a înregistrat o perioadă de declin, fiind reorganizată abia în secolul al XIV-lea. Domnii aveau curieri cunoscuți sub numele de „călărași“ și „lipcani“, care străbăteau cu repeziciune distanțe mari. Creșterea numărului de călăreți a dus la apariția olacului (curier special care ducea, călare, vești sau corespondență în țară și peste hotare).
La mijlocul secolului al XVII-lea, au fost introduse relee de poștă, cunoscute sub denumirea de menziluri, cele mai importante drumuri de poștă din acea perioadă fiind în Moldova (Iași – Bârlad – Galați și Iași – Hârlău – Cernăuți) și în Țara Românească (București – Târgoviște, București – Pitești – Craiova, București – Silistra sau Giurgiu).
În timpul celei de-a doua domnii a lui Constantin Mavrocordat din Moldova, s-a luat hotărârea reorganizării poștelor, cheltuielile fiind suportate de către stat. În octombrie 1775, Alexandru Ipsilanti decide ca, la conducerea menzilurilor, să fie numiți căpitani de menzil sau de poștă, iar caii să fie cumpărați cu bani din vistieria țării. Pe atunci, poșta era condusă la nivel central de doi căpitani de poștă cu reședința la București.
Serviciile poștale străine pe teritoriul românesc
În secolul al XIX-lea, în Țările Române funcționau și serviciile poștale ale Austriei și Rusiei. Austriecii au desfășurat activități poștale în Principatele Române între anii 1718-1869, în timp ce Rusia câștigase dreptul de a înființa consulate și oficii poștale în Moldova și Țara Românească, în urma tratatului de la Kuciuc Kainargi, din 21 iulie 1774. Cea mai veche ștampilă cunoscută a poștei austriece în Țara Românească datează din 1811, purtând inscripția „Bukarest in der Walachez“, iar în Moldova este cunoscută din al doilea deceniu al secolului al XIX-lea ștampila cu inscripția „Moldau“
Apar serviciile de diligență
După revoluția de la 1821 condusă de Tudor Vladimirescu și revenirea la domniile pământene în 1822, serviciul poștal a cunoscut o perioadă de dezvoltare, prin contribuția lui Grigore Ghica în Țara Românească (în perioada iunie 1822 – aprilie 1828) și Ioniță Sandu Sturdza în Moldova (în perioada iunie 1822 – aprilie 1828).
În Moldova și Țara Românească au fost înființate serviciile de transport pentru călători, mărfuri și corespondență, s-au organizat licitații pentru concesionarea poștelor, fiind introduse și introduse serviciile de diligență.
În aceeași perioadă, poștele din Transilvania au intrat într-un proces de reorganizare, asigurându-se legătura orașelor Cluj, Brașov, Sibiu cu țările din vestul Europei. Totodată, vechile legături cu Moldova și Țara Românească au început să se extindă și să se diversifice.
Înființarea primului oficiu poștal
Trăsurile numite „brașovence“ au fost introduse, în 1841, în Țara Românească, pe rutele spre Brăila, Giurgiu, Câineni și Focșani. În 1846, s-a decis ca gropurile (săculețele sigilate) de bani care aparțineau statului sau particularilor să fie expediate prin poștă pe răspunderea antreprenorilor.
În vara aceluiași an, s-a înființat primul oficiu poștal, la București, fiind introdus și un serviciu de diligență pe rutele principale: București – Pitești și București – Giurgiu.
În timpul domniei lui Grigore Alexandru Ghica (1849-1853; 1854-1856), s-a înființat, în Moldova, un serviciu poștal oficial pentru transportul corespondenței între ținuturi și plase. Între plase și comune corespondența se făcea prin intermediul dorobanților călări și a vătășeilor speciali ai comunelor.
De asemenea, în fiecare județ au fost înființate oficii poștale, fapt care a dus la apariția funcției de factor poștal. S-au înființat curse regulate care transportau actele oficiale și ale particularilor și s-a fixat un tarif unic pentru corespondență.
În 1850, a fost înființat serviciul de diligență, care a funcționat inițial de două ori pe săptămână, pe rutele Iași – Roman – Bacău – Focșani, de unde se făcea legătura cu poșta munteană.
În urma războiului Crimeii, poștele din Moldova au fost definitiv constituite ca instituție de stat. Au fost înființate noi oficii, cursele de diligență s-au înmulțit, iar pentru personal au fost stabilite un orar fix, un salariu și posibilități de avansare. De asemenea, au apărut cutiile poștale, s-au stabilit diverse tarife pentru prestațiile poștale, iar în luna iulie 1858 au început să fie utilizate primele mărci poștale adezive.
Clădirea Poștei din Piatra Neamț, monument de patrimoniu
Operă a renumitului arhitect italian Carol Zani, clădirea Poștei din Piatra Neamț se află pe lista clădirilor de patrimoniu din județul nostru, construcția fiind definitivată în anul 1936.
Între clădirile ridicate în Neamț de Carol Zani se numără Palatul Regal, reședința de vară a suveranilor României, Școala primară din Tarcău, Palatul Administrativ și Gara nouă din Piatra Neamț, tot lui îi este atribuită Cabana „Dochia“ de pe muntele Ceahlău.
„Antrepriza de construcții «Carol Zani» a ridicat clădiri pentru instituții de stat (primării, spitale, dispensare medicale, școli, biserici), precum și pentru marii proprietari ai vremii. De numele lui sunt legate construcțiile bisericilor din Grințieș, Dreptu, Hangu, Cut, Precista (Piatra Neamț); a primăriilor din Ghigoiești, Dumbrava, Săvinești, Bicaz sau ale școlilor: Liceul de fete, Școlile normale de băieți și fete, Școala de băieți nr. 1- azi Muzeul de Artă – Școala din Valea Viei, denumită «Jear Raux și G.D. Lalu», Banca Națională, Poșta, clădirea Teatrului, Spitalul «Costinescu», Căminul de ucenici; casele: Vila „G.D. Lalu“, Alexandrina Măcăresc Barassi, Livezeanu, Tomulescu, Vulovici, Fior, Calmulschi, loaniu Șoarec ș.a.» (Sursa: Constantin Pangrati – „Dicționarul oamenilor de seamă din județul Neamț“, Editura Crigarux, 1999).
Irina NASTASIU
