Astăzi, Congresul Extraordinar PMP: Bogdan Gavrilescu(Neamţ) candidează pentru una din funcţile de vicepeşedinte

16/06/2018

Astăzi, are loc Congresul Extraordinar la care se retrage Traian Băsescu. Deputatul Eugen Tomac a anunţat miercuri că şi-a depus oficial candidatura la preşedinţia formaţiunii şi că va cere votul de încredere al colegilor la congresul extraordinar al partidului din 16 iunie cu moţiunea “Partidul Mişcarea Populară – Reîntregim România!”.
De la Neamţ, singurul candidat pentru o funcţie în Consiliul Executiv Naţional (principalul for de conducere în PMP) este şeful organizaţiei Neamţ a partidului, Bogdan Gavrilescu.
Viceprimar în funcţie, Gavrilescu este optimist, pentru că, a declarat el, mai în glumă, mai în serios, „mi-au prezis astrele că o să fiu ales”. După unele horoscoape, zodia Vărsătorului în care s-a născut viceprimarul, nu e tocmai una fericită în această perioadă, dar tot atât de adevărat este că nici Bogdan Gavrilescu nu s-a dus la Bucureşti după stele.
„Congresul acesta va fi unul deschizător de noi drumuri, dincolo de faptul că vor avea loc alegeri. Vorbind de alegeri: Consiliul Executiv Naţional s-a restructurat, sunt 25 de membri cu tot cu secretarul executiv. Eu voi candida pe una din cele 12 funcţii de vicepreşedinte”, a declarat şeful PMP Neamţ.
Organizaţia Neamţ a plecat la Bucureşti cu 58 de delegaţi cu drept de vot. La acest eveniment se aşteaptă retragerea lui Traian Băsescu: „A venit timpul să scriu cărțile mandatelor mele”, a spus președintele PMP.
Congresul va începe la Paltul Parlamentului, la ora 14,00, după ultimul Consiliu Executiv Naţional în actuala formulă.
M.O.T.