Reamintim cititorilor că astăzi, de la ora 17:00, în Sala Millenium a Hotelului Central Plaza din Piatra Neamț, se desfășoară prima ediție a Conferințelor Ziarului Ceahlăul, pe care o va susține Cristian Bădiliță, cu tema „Marile Texte ale Creștinismului“.
Intrarea este liberă.
„Credinciosul creștin al secolului XXI este «condamnat la cultură». El dispune de un număr de texte sacre, care alcătuiesc Noul Testament, având libertatea, dar și datoria, de a cunoaște aceste texte în mod cinstit, responsabil, fructificând atât tradiția patristică, din primele secole ale Bisericii, cât și metodele științifice de editare și interpretare puse la punct în ultimele secole. Din această perspectivă, a credinciosului cultivat, lucid și responsabil, Cristian Bădiliță, clasicist, biblist, doctor al Universității Paris IV-Sorbona, va prezenta o constelație de capodopere creștine pe care le-a tradus și comentat în ultimii cincisprezece ani: cele patru Evanghelii, Apocalipsa lui Ioan, Patericul, Evanghelii apocrife, Apocalipsa lui Pavel“, precizează organizatorii.
De la standul de carte organizat cu acest prilej vor putea fi achiziționate, la preț redus, 10-12 titluri din aparițiile recente semnate de Cristian Bădiliță, cărora li se adaugă câteva volume artizanale din „Predica de pe munte“, „Străpungerări“ și „Dezvățături“.
Mihael BALINT