Astăzi, Bacalaureat la Limba română, scris

bacConducerea Inspectoratului Şcolar Judeţean Neamţ a participat, ieri, la videoconferinţa organizată de ministrul Educaţiei, Remus Pricopie, în cadrul căreia au fost discutate procedurile legate de organizare şi măsurile de securitate impuse pentru probele scrise de la Bacalaureat.

Ministrul Remus Pricopie a transmis mult succes elevilor, a mulţumit profesorilor implicaţi şi a atras atenţia asupra faptului că MEN nu va tolera nicio abatere de la lege şi de la normele prevăzute în metodologia de organizare a examenului.

Astfel, astăzi va avea loc prima probă scrisă din cadrul sesiunii iunie 2014 a Bacalaureatului, la disciplina de Limba şi literatura română. Sunt aşteptaţi să participe la această probă absolvenţii din Neamţ înscrişi atât din promoţia curentă cât şi din cele anterioare.

Absolvenţii vor avea, în funcţie de profilul şi filiera pe care le-au urmat în învăţământul liceal, două tipuri de subiecte. Astfel, absolvenţii filierei teoretice, profilul umanist, şi cei ai filierei vocaţionale, profilul pedagogic, vor avea acelaşi tip de subiecte, iar absolvenţii filierei teoretice – profil real, ai filierei tehnologice şi ai filierei vocaţionale – toate profilurile, cu excepţia celui pedagogic, vor primi alte tipuri de subiecte. Subiectele sunt elaborate de profesori specialiști din cadrul Centrului Naţional de Evaluare şi Examinare şi au un grad de dificultate mediu, în raport cu programa şi cu competenţele vizate.

Miercuri, 2 iulie, va avea loc proba scrisă obligatorie a profilului. Vineri, 4 iulie, se va desfăşura proba scrisă la alegere a profilului şi specializării, iar afişarea rezultatelor va avea loc în data de 7 iulie. În aceeaşi zi, vor putea fi depuse contestaţii Rezultatele finale vor fi anunţate în data de 11 iulie.

 

Geanina NICORESCU