* Voleiul există cu bani de acasă, iar Handbalul este în reorganizare
* Direcţia Judeţeană nu a mai dat bani pentru proiecte sportive de trei ani, după ce, în 2009, Sportul pentru Toţi a primit 1,5 miliarde lei
Neamţul stă foarte bine la Asociaţii Judeţene pe ramuri de sport, din punct de vedere numeric. Aproape toate disciplinele sunt cuprinse în astfel de forme de organizare şi reprezentare. Pe cont propriu au rămas doar cele care nu au minim trei cluburi afiliate la Federaţiile de profil, cum este oina de exemplu.
Ce fac aceste Asociaţii sportive? Teoretic, funcţionează ca nişte federaţii la nivel judeţean. Organizează, promovează şi recompensează. Practic, în Neamţ, cele mai multe doar există. Activitatea de bază este întreţinerea lunară a contului, fără de care structura dispare. Lipsa fondurilor este principala cauză a inactivităţii Asociaţiilor Judeţene. O vreme, acestea au fost sprijinite de Direcţia Judeţeană pentru Tineret şi Sport, care le finanţa proiectele. În ultimii trei ani, însă, Neamţul nu a mai primit nici un leu pentru finanţare pe sport.
„Aceste Asociaţii au un rol foarte important. Sunt piloni de bază în sport, pentru că performanţa pleacă de jos. Dacă la acest nivel lucrurile nu merg cum trebuie, este firesc ca mai sus şi mai târziu să nu existe rezultate. Neamţul nu a mai primit bani pentru proiecte din 2009. A fost un cumul de factori, iar vina este împărţită. Consecinţa este aceeaşi: activitatea sportivă s-a redus la nivelul judeţului”, a declarat directorul interimar al DJTS Neamţ, Gheorghe Paisa.
Ministerul/ Autoritatea pentru Tineret şi Sport nu a mai avut bani pentru Neamţ după ce, în 2009, aloca 1,5 miliarde lei vechi Sportului pentru toţi, cea mai mare finanţare pe proiecte sportive.
„Vreau să ne întâlnim cu reprezentanţii Asociaţiilor. Să vedem în primul rând câte din acestea mai există, adică au măcar cont şi au prezentat bilanţul contabil la finalul fiecărui an. Dacă sunt funcţionale. Din păcate, nu va exista finanţare nici pentru acest an, deoarece solicitările s-au depus deja. Eventual la rectificarea bugetului. Poate găsim alte soluţii, însă, pentru a revigora activitatea acestora”, a mai declarat directorul DJTS Neamţ.
Pentru activităţile din 2012, principalele surse de finanţare au fost autorităţile locale şi judeţene. Foarte puţine Asociaţii au reuşit, însă, să acceseze aceste fonduri. Cea mai convingătoare a fost AJ de Canotaj, cu cinci cluburi afiliate (CS Ceahlăul, LPS P. Neamţ, AS Valentin, Moldocor şi VIP San Gym), care a susţinut mai multe proiecte.
„Am ajutat sportivii de la loturile naţionale, pentru pregătire, şi am organizat mai multe concursuri la nivelul judeţului”, a precizat preşedintele Asociaţiei Judeţene de Canotaj, Valentin Gavril.
Atletismul a obţinut o singură finanţare, pentru un concurs naţional de veterani, desfăşurat la Piatra Neamţ.
„A fost singura activitate din 2012. Ne străduim să avem un calendar mai bogat anul acesta”, a spus preşedintele AJ de Atletism, Dan Cojocaru.
Voleiul nu a reuşit să deruleze nici un proiect anul trecut. A solicitat fonduri de la Consiliul Judeţean, pentru două competiţii, dar nu le-a obţinut.
„Ce vreţi să vă spun, că am dat bani de la mine pentru a ţine deschis contul Asociaţiei?”, a spus preşedintele AJV, Constantin Niţă.
Nici Handbalul nu a mişcat în 2012, din lipsă de fonduri. Preşedintele Stelian Bursuc ar fi vrut ca Asociaţia să poată sprijini măcar desfăşurarea Festivalului de Minihandbal, dar nu a reuşit să găsească resurse. Deşi AJH este a doua ca putere în judeţ, prin numărul de cluburi afiliate.
Pentru prima oară în ultimii 15 ani, Sportul pentru Toţi nu a reuşit să organizeze Festivalul Naţional de minihandbal. Întâi nu au fost bani, apoi nu s-au mai găsit echipe, pentru că reprogramarea s-a suprapus cu vacanţa şcolară şi un alt concurs de minihandbal. Asociaţia a reuşit să salveze Festivalul majoretelor, ca activitate mai importantă, cu bani de la Federaţia Sportul pentru Toţi şi fondurile proprii ale Direcţiei.
Cel mai mare eşec al acestor Asociaţii nu rezultă însă din numărul de activităţi, ci din lipsa unor legături reale de colaborare, ajutorare între grupările din judeţ. Iar implicarea aceloraşi oameni şi la cluburi, şi la Asociaţii naşte confuzii în rândul finanţatorilor şi îndoială printre parteneri.
Banii sun dirijati in alta parte, in proiecte care genereaza comisioane.
Si ne mai miram de ce copii cauta barurile si locurile cu” PACANELE”
Ce bune erau” DACIADA”, SPORTUL pentru TOTI, si alte competitii care erau sprijinite cu bani de la buget. Poate se va reusi ceva cu sportul NATIONAL” OINA”